Mă deranjează paiul din fața ochilor mai mult decât toată pădurea din spatele paiului. Incerc să-mi amintesc asta de fiecare dată când ceva nu-mi place la cineva. Mă trezesc pur și simplu că nu-mi place cum reacționează un om în anumite situații, cum răspunde la unele întrebări. Nu-mi place punctul lui de vedere legat de un aspect al relației noastre. Nu-mi place cum vine sau nu-mi place cum merge, la unul nu-mi place cum tace la altul cum vorbește. E câte unul care mănâncă într-un fel deranjant și altul care bea prea zgomotos. Unul face glume și când nu trebuie, celălalt nu face glume cu lunile. Mă surprind observând lucruri care nu îmi plac la oameni. Așa cum mă surprind în fiecare zi lucrurile care nu îmi plac la mine. In fiecare zi descopăr câte ceva. Si în fiecare zi imi dau seama că am atât de multe de corectat. Uneori îmi iese mai bine alteori e clar că trebuie să mă străduiesc mai mult. Pentru că văd paiul din fața ochilor, nu mă mai deranjează pădurea. Nici nu apuc să o văd pe toată pentru că paiul mă încurcă rău de tot. Stiu. O să spuneți că e doar un pai. Da. Dar ăsta e paiul meu în timp ce pădurea e a voastră. Eu de paiul meu mă agăț când mă scufund, eu paiul meu trebuie să-l curăț. Uneori fericirea mea stă atârnată în paiul ăsta. Și până nu știu sigur că paiului meu nu pot să-i reproșez nimic, nu pot să mă iau de pădure. Pot să mă plimb prin ea, să colind și să văd ca toate paiele celorlalți așteaptă să fie curățate. Pot să colind pădurea și să-mi amintesc că fiecare copac e unic. Și că sunt copaci care cu cât sunt mai încolăciți cu atât sunt mai spectaculoși. Imi place pădurea, îmi place imperfecțiunea ei. Uneori mă solicită mai mult decât aș vrea dar de cele mai multe ori reușește să mă cucerească și să mă ademenească în toate scorburile ei. Si în fiecare zi încerc să-mi țin paiul meu cât mai ușor și învăț să iubesc pădurea din spatele lui.