Cu cât te chinui mai mult să înghesui lumea mea în lumea ta, cu atât vom sta mai înghesuiţi într-o lume comună în care se amestecă toate lucrurile ce ne aparţin.

Lumea mea a existat înainte să te cunosc, cu bune şi rele, cu buni şi nebuni şi o să rămână lumea mea când pleci, dacă o să pleci.

Indiferent pe unde rătăcesc şi prin ce lumi mă pierd, găsesc în cele din urmă drumul care mă salvează, spre unica lume ce îmi aparţine, lumea mea.

Până să te întâlneşti cu mine tu ţi-ai construit o lume, cu toate lucrurile care te-au făcut fericit. Nu e dreptul meu să-ţi judec bucuriile, nu am niciun motiv să-ţi cer să renunţi la ele.

Sunt stăpâna lumii mele aşa cum tu eşti stăpânul lumii tale. Nu vreau să împărţim asta cu nimeni. Lumile noastre nu trebuie să se contopească. Şi nici nu avem voie să le abandonăm.

Lumea mea + lumea ta nu e = lumea noastră.

Noi doi, cu răbdare, cu iubire, cu grijă, vom construi o lume nouă numai a noastră. În care să intre doar ceea ce are legătură cu noi. Şi vom învăţa să aducem încet lucruri şi oameni din lumile fiecăruia dintre noi, doar pe aceia ce ne vor vrea şi ne vor iubi în lumea noastră.