Luați-vă mamele, fiicele de mână și mergeți împreună să faceți o mamografie
20 Iunie 2022, 12:33 • comentariiPovesteam de curând pe Facebook că fac parte din generația care a fost dusă la doctori doar în urgențe sau când trebuia să primim o scutire medicală.
Până nu demult, ajungeam pe mâna doctorilor doar când cedam fizic, când corpul meu nu mă mai asculta. Săracul meu corp. El sărăcuțul dădea nenumărate semnale, dar eu n-aveam ochi pentru el. Din prea multă grabă, din prea multă? treabă, din prea multe probleme închipuite, nu i-am dat atenția cuvenită ani în șir.
Nici când eram copil nu eram obișnuită cu mersul la doctor. Mama la fel. Mergea la medic doar în ultimul ceas, când efectiv nu mai putea. La noi în familie nu a existat un obicei din a ne face analize, controale. Și cum copiii fac ce fac părinții lor, nici eu n-am mers la controale de prevenție. Am ajuns de nenumărate ori direct în urgență în stare critică. Am avut noroc de medici buni, care m-au ajutat să înțeleg că eu sunt mai importantă decât orice altceva. Eu nu am știut mult timp să previn. Acum știu.
Despre prevenție vreau să vă povestesc acum și despre cum vă puteți crea o legătură trainică cu propriul corp.
Mi-amintesc de teama cu care mi-am făcut prima mamografie. Eram trecută de 40 de ani, cu mulțime de probleme pe cap. Tata s-a dus din cauza cancerului. Deci aveam un caz în familie, iar asta, la un moment dat, îți dă de gândit. Așa că la recomandarea medicului, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus să mă caut. Mai făcusem ecografii mamare, iar de mamografii auzisem că pot fi neplăcute. Am descoperit ca nu e așa, dacă te pregătești corect pentru procedură, disconfortul poate fi minim. Ca să nu mai zic de cât de mult a evoluat medicina azi. Am convins-o și pe mama să își facă, greu, dar am reușit. I-am explicat care e procedura, așa cum și mie mi-a fost explicată prima oară. Noroc cu Maya care a fost mai intuitivă ca mine și i-a arătat o filmare făcută în cabinetul unui medic, în care doctorul explica pas cu pas cum se face. Doar atunci am simțit că am convins-o că nu e așa rău. Ba dimpotrivă. Cât timp ești relaxat și nu pui presiune pe tine, cât timp respecți instrucțiunile pe care ți le oferă medicul, disconfortul e minim. Da, există o presiune în momentul în care aparatul face procedura, însă durata e scurtă, mai degrabă doare mai tare piciorul când te lovești de marginea patului, decât procedura de mamografie. Acum sunt atâtea filmulețe educative (ca acesta, de exemplu), n-ai cum să mergi nepregătit în cabinetul medicului. Mama e genul de femeie care m-a învățat să nu stau cum nu stă apa. În ultimii ani suntem amândouă atente la corpurile noastre, la ce ne transmit atunci când nu ne simțim bine. Atunci când se poate, mergem împreună la doctor, suntem în permanentă legătură. Mă bucur de această legătură cu ea și că am învățat împreună să mergem la medic. Facem periodic mamografii, analize, controale. Am încercat ca prin exemplul meu, să îi ofer Mayei o altfel de perspectivă asupra grijii față de corpul ei. Maya merge la medicii la care merg și eu, de fiecare dată când vine în țară. Ea a reușit să înțeleagă că prevenția e regula de aur pentru o viață sănătoasă. Sunt convinsă că la un moment dat mă va lua de mână și-mi va zice, așa cum și eu i-am zis mamei mele la un moment dat, să mergem la medic, să facem împreună mamografia care poate face diferența între viață și moarte.
Am ajuns la punctul în care vreau să trag un semnal de alarmă printre toate femeile care mă urmăresc. Fiecare dintre voi e fiica unei mame și mama unei fiice. Fiți atente la voi, iubiți-vă sănătatea și aveți grijă de ea. Văd atâtea cazuri grave de cancer, cazuri care se pot vindeca, dar și cazuri în care doar Dumnezeu mai poate face ceva.
Și vreau să vă ofer șansa de a vă lua mamele sau fiicele de mână și să mergeți împreună să faceți o mamografie într-una din clinicile REGINA MARIA în care există disponibilă această investigație. Vă invit să scrieți la comentariile de la postarea de pe facebook cu v-ați convins ultima oară mamele să meargă la medic. Săptămâna viitoare aleg 3 comentarii pe care le premiez cu 3 investigații mamografice gratuite, oferite de rețeaua de sănătate REGINA MARIA. Cel mai frumos cadou e grija.
Vă invit și vă rog să citiți informațiile pe care și eu le-am aflat de la specialiștii rețelei de sănătate REGINA MARIA și să le împărtășiți cu mamele și fiicele voastre, cu prietenele și femeile din familia voastră.
Importanța prevenției cancerului mamar și procesul de depistare precoce al acestuia sunt două lucruri esențiale în lupta împotriva cancerului mamar. În Romania, potrivit unui studiu realizat de Coaliția Organizațiilor de Pacienți cu Afecțiuni Cronice, 74% din cancerele de sân sunt diagnosticate în faza avansată, din cauza faptului că mamografia și ecografia, investigații imagistice esențiale în depistarea cancerului de sân, sunt amânate din diverse motive. Nu mai amânați niște investigații medicale care vă pot salva viața.
Cancerul de sân este una din principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România, doar în 2020 a reprezentat a treia cea mai întâlnită formă de cancer la femei, cu peste 12.000 de noi cazuri. Tot în anul 2020, peste 4.000 de femei au pierdut lupta cu cancerul de sân, potrivit datelor pulicate de Institutul Național de Sănătate Publică.
Screeningul anual rămâne singura soluție pentru a salva vieți, prin realizarea la timp a mamografiilor și a ecografiilor mamare, pe lângă autopalparea ca metodă pentru depistarea eventualelor nereguli de la nivelul sânului. Mamografia, spun medicii, poate ajuta la detectarea cancerului la sân într-un stadiu incipient, chiar cu doi ani înainte ca un nodul să poată fi palpat.
Lipsa de educație în ceea ce privește prevenția influențează negativ comportamentul femeilor din România, numărul celor care merg periodic la medic și efectuează screeningul anual, fie ecografia mamară, fie mamografia, în funcție de vârstă, fiind unul scăzut.
Hai să fim noi cele care prin exemplul nostru să îi învățăm pe cei din jur că prevenția este sănătoasă, esențială și ne poate ține în viață.
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult