Expresia: "Ți-am spus eu", vă sună cunoscută? Pe mine expresia asta m-a îngrozit mai rău decât toate greșelile pe care le făceam. Preferam să persist în greșeală sau să mă încâlcesc și mai tare în ea decât să îi aud pe ai mei spunând: "Ți-am zis eu".

Din păcate, în urmă cu vreo 10 ani, am auzit-o ieșind și din gura mea. Am rămas blocată. Cum? Expresia aceea care mi-a întunecat mie fiecare decizie, cele 4 cuvinte care atârnau ca o sabie deasupra capului meu, prindeau viață chiar între buzele mele? Cine este această altă personalitate a mea care permite una ca asta? Nu mi-a plăcut acest fel al părinților mei de a-mi penaliza greșelile. Sunt sigură că nu și-au dat seama de câte ori aș fi putut să mă opresc mai repede, dar nu știam cum să o întorc. Preferam să mă îngrop sperând că mă ascund de: "Ți-am zis eu".

Părinții nu se joacă de-a judecătorul cu copiii, ci chiar îi judecă. Îi pun la colț și nu le lasă nicio portiță să iasă din corzi. Ați stat careva la colț? Cred că unii dintre voi ați stat chiar și pe coji de nucă, până curgea sângele din genunchi. Cum poate să scape cineva pus la colț? Nu prea poate.

Eu nu mi-am pus copilul la colț niciodată. Nu am pus pe nimeni la colț. Dacă am avut de confruntat ceva am ieșit pe teren și ne-am dat pase până când unul dintre noi a câștigat cu mai multe argumente.

Uitați-l pe: "Ți-am spus eu". Înlocuiți-l cu: "Încearcă și vedem ce iese". Muscați-vă limba și nu lăsați expresia "ți-am spus eu" să vă îndepărteze copilul. Nu ferecați ușa care vi-l poate aduce înapoi din orice greșeală. Dați-i voie să se răzgândească. Permiteți-vă vouă să nu vă hrăniți ego-ul din insuccesul lui. Hrăniți-vă iubirea și acceptarea. Lor nu trebuie să le demonstrați nimic dar trebuie să le iertați orice.