Iubește-ți copilul mai mult cu inima, decât cu mintea

24 Octombrie 2016, 06:43    •   
comentarii

Oprește-te pentru o secundă din tot ce faci și gândește-te unde stă mai mult timp iubirea pentru copilul tău: în inimă sau în minte? Iubirea ce stă în inimă ne lasă să-l acceptăm necondiționat, să-l vedem cu sufletul și să nu-l judecăm. Inima știe că nimic din tot ce ne desparte de ei nu contează. Că nimic nu ne poate îndepărta, oricât de departe am fi. Atât timp cât iubirea noastră e în inimă, nu mai există nici distanțe, nici piedici, nici lipsuri, nici nevoi. În inimă, toate sunt la locul lor pentru că toate există prin iubire.

Dacă lăsăm mintea să ne găzduiască iubirea, va întoarce totul și ne va răsturna. Va diseca lucrurile în patru, ne va pune toate întrebările și va aștepta toate răspunsurile. Mintea pune uși și lacăte, ridică poduri și construiește tot felul de cuști. Dacă simți pentru copilul tău mai multă îngrijorare decât acceptare înseamnă că iubirea ți-a fugit din inimă în minte. Dacă grija zilei de mâine te preocupă mai mult decât bucuria zilei de astăzi înseamnă că trebuie să muți iubirea din cap în piept. Alegerile făcute cu mintea sunt perfecte pentru tot ceea ce noi putem construi și lăsa în urma noastră. Pentru tot ceea ce văd ceilalți. Alegerile făcute cu inima sunt cele mai bune alegeri pentru emoțiile pe care le construim in sufletele lor. De multe ori și ei le văd abia mai târziu. Dar le văd. Și mai ales le simt. Și îi ajută să-și construiască singuri toate lucruirle materiale de care au nevoie. Pentru că, asemeni părinților, vor iubi mai mult cu inima decât cu mintea.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult