Vai, cât de tare mi-am complicat viaţa încercând să o fac simplă. Cât de mult mi-am bătut cuie în talpă încercând să merg desculţă prin tot felul de situaţii şi întâmplări, convinsă fiind că transparenţa este cheia unor relaţii sănătoase.

Am avut grijă să nu las lucrurile la voia întâmplării şi nici remarcile ne-remarcate. Acum, învăţ din mers să schimb asta. Încet şi cu răbdare, în firescul cu care îmi vin lucrurile în viaţă.

Mai mult ca niciodată, vorbele bătrânilor noştri sunt astăzi pentru mine actuale, adevărate şi aplicabile, atunci când le vine rândul să le înţeleg.

Aia cu “omul cât trăieşte învaţă” mi s-a părut aşa, un slogan bun de scuză pentru lucrurile pentru care nu le ştim din ignoranţă sau lipsa de aplicare asupra învăţării. Dar niciodată nu am asociat asta cu ştiinţă în simţire. Și niciodată nu m-am gândit la acest aspect. Să înveţi să simţi e una şi să înveţi ca să cunoşti e cu totul alta.

Simțim şi ce nu cunoaştem, aşa cum nu putem cunoaşte decât ceea ce simţim. Greu de tot am învăţat că nu toate întrebările merită răspunsuri. Am scris aici despre asta: http://mirelaretegan.ro/2014/12/03/nu-toate-întrebările-merită-răspunsuri/

Între timp, mi-am dat seama că nu e soluţie. Că şi tăcerea e un răspuns… că lipsa unui răspuns te trimite într-o aşteptare surdă sau într-o negare dureroasă.

Cu ajutorul unui prieten drag am descoperit ceva şi mai tare decât lipsa de răspuns la anumite întrebări. E o metodă pe care o predau şi o predic părinţilor, pe care o practic cu Maya, dar nu ştiu de ce, în cele mai grele situaţii nu am aplicat-o. Cel mai bun răspuns la întrebări pentru care rişti răspunsuri sau pentru care pur şi simplu ai nevoie de timp (ca să afli mai întâi tu răspunsul perfect), e să spui: O SĂ MĂ GÂNDESC LA ASTA.

Cea mai adevărată dintre toate propoziţiile afirmative care nu afirmă nimic. Nu faci nicio promisiune, nu rişti nicio încadrare a răspunsului tău în răspunsuri bune sau rele, potrivite sau nepotrivite… este un răspuns ireproşabil.

Celuilalt îi dă un răgaz de linişte, iar ţie îţi dă timp să te gândeşti la asta. Şi poate chiar să găseşti cel mai adevărat, bun, potrivit, răspuns. :)

“O să mă gândesc la asta” este pentru mine noul Tiribam-Tiribum. “O să mă gândesc la asta” este pentru mine acest Hocus-Pocus al conversaţiilor blocate în întrebări cu răspunsuri riscante. Şi pentru cel care a pus întrebarea şi pentru cel care trebuie să răspundă la ea.

O să mă gândesc la asta. Nu trebuie să faceţi ce fac eu. Dar, poate vă gândiţi la asta.