Priviți cu atenție un om mare care ceartă un copil. Uitați-vă la adultul nervos cum i se schimonosește fața, cum i se încleștează maxilarele și i se încruntă sprâncenele.

Priviți-l pe adultul de aproape doi metri care își încovoaie puțin spatele, își ridică mâinile și se uiă de deasupra la mogâldeața aia mică și bucălată cu ochii mari și căreia îi tremură buza de jos, gata să izbucnească în plâns.

Uitați-vă la omul mare care ceartă un copil și ascultați-i discursul: "Ce prostie ai făcut?", "De ce ai făcut prostia aia?", "Recunoaște-ți greșeala și cere-ți scuze!", "Ai greșit, ai greșit, ai greșit...", "Ai fost rău, ai făcut un lucru foarte rău, ai făcut un lucru greșit...."

De cele mai multe ori copilul este de acord cu omul mare pentru că nu are loc de întors.

Când ești pus la zid nu ai cum să faci un pas înapoi. Și tot ce îți rămâne de făcut e să te aperi. Instinctiv ridici mâinile. Sau pumnul. Îți mai rămâne gura plină de salivă care stă să te răzbune în orice clipă. Părul se zgâlțâie în stânga și în dreapta, picioarele bat cu putere… toate astea fără sorți de izbândă insă deoarece în față e dușmanul, în spate e peretele și nu prea ai pe unde să fugi.

Atunci când îi certați pe copii și îi vedeți manifestându-se drept răspuns la cearta voastră, gândiți-vă la această imagine. Vizualizați filmulețul și încercați să le acceptați manifestările.

Și mai amintiți-vă un lucru: foarte, foarte rar un copil face un lucru rău știind că face ceva greșit. În orice acțiune a lui e intenția e de a face lucruri bune. Din păcate, alege uneori mijloace greșite.