Aseară am avut o discuție cu cineva despre felul în care văd eu lucrurile.

Și, încercând să-i explic lui, de fapt, mi-am așezat mie și mai clar felul în care privesc viața.

Eu sunt despre mine. Eu. Corpul meu, inima mea, gândurile mele, fiecare celulă din bucățica asta de corp este despre mine. Eu dau voie cui vreau eu să-mi atingă inima, mintea și corpul.

În rest, tot ce fac, tot ce construiesc sau dărâm, tot ce primesc sau părăsesc, totul este despre alții. Despre copilul meu, familia mea, oamenii mei, iubirile mele, pasiunile mele…

Eu sunt doar un instrument prin care ele, în interacțiunea cu mine, se împlinesc sau se transformă în altceva.

Am început anul cu un gând extraordinar: concentrează-te pe tine! După aproape 12 luni în care am mai deraiat pe ici, pe colo, pot să spun că mi-a ieșit în cea mai mare parte a timpului.

Uneori îmi mai fură câte cineva atenția și mă redresez mai greu.

Uneori îmi pierd mai mult timp decât trebuie gândindu-mă la ce au făcut sau nu au făcut alții.

Eu sunt inima, mintea, corpul meu.

Dar vine o nouă zi în care mă trezesc cu mine, pentru mine și îmi amintesc că, dacă eu sunt bine, toate în jurul meu vor prelua din starea mea.

Eu sunt inima, mintea, corpul meu. Când acestea nu vor mai fi ființă, va rămâne doar ceea ce am fost eu în legătura cu alții. Dar, cât exist și mă trezesc vie în fiecare dimineață, prima obligație de a-mi face bine e despre mine.