Mă simt că o haina scoasă din centrifuga maşinii de spălat. Învârtită, răsucită, dată cu prafuri, cu spume, limpezită în mai multe rânduri de apă şi stoarsă ca o lămâie. Dar, curată.

Am supravieţuit unui an fabulos în care am alergat între minus şi plus infinit. Între agonie şi extaz. Am fost când în rai când în iad plimbându-mă dintr-o parte în alta pe cea mai subţire bârnă posibilă.

Emoţiile au făcut hora în jurul inimii mele şi-au jucat toate dansurile posibile: când erau căluşarii cu clopoţei la cizme, când fetele de la Căpâlna în mersul legănat. Au făcut Lambada, s-au prins în Braşoveanca, au jucat Alunelul şi le-am surprins într-o zi dansând salsa. Nu a existat dans pe care să nu-l fi încercat sentimentele în jurul inimii mele. Au fost momente în care striga sărăcuţa că nu mai poate, că cel mai mult vrea o pauză.

Am simţit pentru prima datā cât de uşor poţi fi urcat pe soclu şi cât de repede te pot da jos de acolo cei care te-au urcat şi tot ei te calcā în picioare. Am simţit recunoştinţa celor care apreciază ceea ce fac în îmbrăţişările lor sincere. Şi în aceeaşi măsură am simţit cum rup bucăţi din mine cei nemulţumiţi pentru ce credeau ei că nu primesc din ce-i al meu.

Am trăit bucuria unei poveşti noi şi tristeţea încheierii unei poveşti apuse.

Am trăit un an în care valiza mi-a fost dulap, microbuzul casă şi colegii familie.

Am trăit un an în care la sfârşitul zilelor număram autografele şi cu cât erau mai multe cu atât număram mai puţine ore de somn.

Fiecare lucru făcut anul acesta a venit la pachet cu o moarte şi o înviere. Am murit puţin de frică de eşec înaintea fiecărei lansări şi am înviat în numai câte ore. Cuvintele de ordine pentru 2015 au fost sold out. Cuvintele care m-au făcut fericită. Apoi a venit următorul cuvânt: anulare. Şi se declanşa iadul.

Gata. 2015 s-a dus. Cele rele să se spele, cele bune să se adune.

A fost anul în care copilul meu şi-a decis singur viitorul, anul în care am înţeles că sunt una dintre cele mai iubite femei de pe pământ chiar dacă iubirea pentru mine are forme speciale, am înţeles că nu trebuie să renunţi la drumul tău şi că în jurul meu sunt îngeri care îmi suflă în aripi.

Am înţeles că dacă eşti în misiunea pentru care ai venit pe pământ, Dumnezeu îţi face cărare şi am înţeles că trebuie să cred doar în ce îmi spune inima. Inima mea ameţită şi obosită de toate emoţiile pe care le a trăit. Acum îmi spune că vrea vacanţă. Şi asta o să-i dau. Că ea e una singură în timp ce emoţiile sunt cu carul. Şi emoţiile dansează în ritmul bătăilor inimii.