Niciodată nu m-am gândit că hainele ar putea să aibă un rol în viața mea. Ani întregi m-am îmbrăcat în pantaloni și tricou, în negru sau orice altceva mi ar fi putut ascunde formele. M-am încălțat cu balerini sau bocanci și mi-am ales cele mai mari genți în care să pot căra tot ce aveam nevoie.

Eram convinsă că tot ce am eu de spus lumii este despre ce gândesc și în niciun caz despre cum arăt.

Mi-am desconsiderat corpul foarte multă vreme, era un accesoriu al minții mele. Și, pentru că da!, eu l-am abandonat, m-a abandonat și el. Și a început lupta cu kilogramele. Într-un un an câștigam eu, în alt an ele.

Până într-o zi în care ele s-au adunat foarte multe, vreo sută. Și eu, singură fiind, m-am predat. O lungă perioadă de timp, probabil anii cei mai buni, ar spune unii, am fost prizoniera kilogramelor mele. Eram închisă în ele. Purtam niște haine care semănau a zeghe de pușcărie pe bază de grăsime și mă resemnasem în păcăleala: cine mă place, mă place și așa. Și am reușit să păcălesc multă lume cu asta, dar nu am reușit să mă păcălesc pe mine.

Și iartă-mă într-o zi descoperind Fix-ul - datorită Ancăi Bejan - și descoperind ce înseamnă să-ți folosești mai mult mintea decât poftele.

Așa s-a născut grupul Fix la Fix, cu peste 600.000 de grăsuți, oameni care si-au schimbat viața!
Iar eu am început acum 6 ani un drum fără întoarcere: drumul spre corpul și ființa mea.

Am început să mă studiez, să descopăr fiecare centimetru de piele, să fac cunoștință cu fiecare mușchi. Am început să-mi ascult stomacul, ficatul, să întreb bila dacă are chef de un anume produs sau nu, sa reglez orele de odihnă și să descopăr bucuria de a mă mișca, de data asta conștient.

Apoi am descoperit că mie nu mi-e atât de foame pe cât credeam, că mâncarea e o activitate socială doar atunci când ieși la masă, nu intră aici covrigii, shaormele sau merdenele decât dacă sunt la 5 dimineața, după o noapte de dansat în club.

Când eu am început să-mi iubesc corpul și el a început să mă iubească pe mine. Și a vrut să se îmbarce în culori vesele și haine care să-l mângâie.

Am înlocuit sacii cu pliurile, materialele mate cu dantele și voaluri, am înlocuit negrul cu roșu, pantalonii cu fustele, tricourile cu maiourile și am pus rochii.

Mi-am luat primele perechi de stiletto și primele poșete în care să intre doar telefonul și cardul!

„Te-ai schimbat foarte mult!”, îmi spun oamenii care îmi urmăresc viața pe rețelele sociale.

Așa e. M-am schimbat dintr-un om încorsetat de corpul și ființa lui într-un om treaz, care vrea să fie în acord cu ce gândește, ce spune și ce face.

Ma antrenez în fiecare zi să rămân la forma mea cea mai bună și aspir să fiu în fiecare zi o variantă mai bună decât cea de ieri.

Mi-am deschis mintea și inima, sunt curajoasă să încerc experiențe noi. Las femeia pe care am ținut-o în închisoarea kilogramelor să alerge liberă prin viață, într-un corp care să-i fie prieten și nu piatră de moară.

Pe drumul ăsta mă ajut de orice om care știe mai mult, de orice informație care poate să mă ajute, de orice experiență care poate să aducă plus valoare în cunoașterea mea.

N-am crezut niciodată că voi inspira oameni să slăbească, să aibă grijă de corpul și de sănătatea lor, ca voi fi model pentru femei, că vor îmbracă haine ca ale mele și că eu o să fiu un reper de normalitate și bun gust vestimentar.

Sunt fericită că pot să fac și asta, încă nu-mi vine să cred că mi se întâmplă mie, dar mă bucur că e așa.

Pe blogul meu am scris de-a lungul timpului despre aceste transformări. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte. Eu „muncesc” la asta zi de zi, de câțiva ani.

E nevoie de curaj să începi, răbdare să continui și, pentru orice moment în care te împotmolești, am un singur sfat: ia-o de la capăt! Astazi, aici, acum!