Asta știu, asta fac. Am crescut într-un cartier de ceferiști, pentru că tata a fost mecanic de locomotivă. Din copilăria mea au făcut parte și acarul Păun și impiegatul de mișcare Gheorghe și controlorul Ioan. Am știut de mică ce înseamnă crucea lui Andrei și tot de mică am văzut liniile moarte. Știu că atunci când intră în gară trenul fluieră ca să avertizeze lumea să se ferească de pe marginea peronului. Poate de acolo mi se trage obiceiul de a-mi face anunțată de fiecare dată apariția. La fel, atunci când, plec, știu că lumea trebuie avertizată.

Adesea sunt un tren. Însă de cele mai multe ori sunt o stație. Eu sunt gara TEIUȘ – nod de cale ferată. Mi-am dat seama de asta vorbind cu un prieten, care mă întreba dacă nu sufăr că nu mă mai vad cu x, y, z, oameni care au făcut la un moment dat parte din anturajul meu personal și profesional. Abia atunci, câutând un răspuns, am înțeles de ce nu-mi lipsesc oamenii aceia și mi-a fost foarte ușor să-i explic luându-l pe el drept exemplu.

“Când un om intră în viața mea, intră în toată viața mea: familie, prieteni, colegi, pasiuni, oportunități, emoții, zile speciale – nu țin nimic doar pentru mine. Așa funcționez eu, ori ești ori nu ești. Oamenii din viața mea mă știu cu totul și pot să ia din mine ce li se potrivește. Se împrietenesc între ei, profită de ocazii, se agață de oportunități, e cont deschis. Când pleacă, iese din lumea mea și se duce în treaba lui. Nu-mi ia nimic din ce-i al meu. Pleacă doar cu ce a învățat, simțit, profitat, câștigat. Mie îmi ramân toate la locul lor. Eu sunt gară. Eu sunt stație. Eu sunt TEIUȘ – nod de cale ferată.”

Așa e în viață, suntem uneori trenuri, alteori stații. Sunt puține stațiile în care mă opresc eu, dar sunt foarte multe trenurile care intră în gara mea. Știu și cine e azi acarul meu Păun, dar și cine e impiegatul de mișcare. Am un șef de stație care iese cu paleta cu un ochi verde și unul roșu. Niciun tren nu intră și nu iese din gara mea fără ca el să ridice semnalul. Iar dacă vrea acarul Păun, schimbă macazul dintr-o singură mișcare, iar șeful de tren îi controlează pe toți cei care stau în trenurile din gara mea. Unii au bilete, dar foarte mulți și-au făcut abonament. Mai sunt si blatiștii, dar “nașul” îi depistează ușor și nu se lasă mituit un ciubuc. Îi coboară când stă trenul la semnal, fix înainte de intrarea în gară.

– Și eu am fost gară în relația mea, îmi spune una dintre prietenele dragi.

– Normal, și-a venit X cu trenul, s-a dat jos, și-a luat o bere de la chioșc, s-a așezat pe peron să fumeze o țigară, a făcut pipi și-a plecat. Și-acum e disperat că stă între gări și nu și-a luat niciun sandviș la el…

În stația mea, în nodul meu de cale ferată e un furnicar non-stop. Sălile de așteptare sunt pline și la clasa I și la a II-a, la case se dau bilete și sunt cozi pentru tot felul de destinații. În gară, funcțiile sunt foarte clar stabilite și ocupate cu oameni care și-au câștigat dreptul de a fi pe acele posturi… A mai deraiat câte un tren care nu și-a adaptat viteza la intrarea în gară și mi s-a întâmplat să se mai și ciocnească locomotivele. Dar n-am avut niciun accident grav. Au trecut prin Teiușul meu și trenuri rapide și personale și Intercity și Săgeți albastre și Orient Express și mocănițe. În gara mea, trenurile au intrat, au stat atât cât au avut nevoie și-au plecat în siguranță. Au fost trenuri pe care le-am condus cu privirea până nu le-am mai văzut coada, au fost plecări pentru care am fluturat batista, am plâns la câte-o sosire sau la câte-o plecare, dar am rămas acolo și-am avut grijă să construiesc cât mai multe linii bune și să trag cât mai puține garnituri pe linie moartă.

M-am confruntat și cu greve, cu fel de fel de călători care cereau drepturi și refuzau să-și ia trenurile și să plece dacă nu le îndeplineam te miri ce condiții după ce-au scuipat semințe pe peron. Poate n-am fost cea mai performantă stație, n-am avut întotdeauna cei mai buni lucrători, n-am oferit întotdeauna cele mai bune condiții în sălile de așteptare sau în restaurantul din incintă. Dar n-am închis gara pentru niciun tren, indiferent că a fost de călători sau de marfă. Ceea ce vă doresc și vouă. Iar când vă mai răsună în urechi “Glasul roților de tren”, gândiți-vă dacă și pentru cine sunteți tren, haltă, stație sau nod de cale ferată.