Îmi povestea zilele trecute un prieten despre bunica lui, aniversată la cei 86 de ani, că este o femeie dreaptă, frumoasă, bună şi cu sufletul plin de iubire şi care n-a fost niciodată invidioasă pe nimeni. Vorbind cu el am recunoscut ca nici eu n-am fost niciodată invidioasă. Pe nimeni şi pentru nimic. M-am bucurat atunci când cineva a obţinut ceea ceşi-a propus, am fost fericită când oamenii din jurul meu erau fericiţi pentru succesul lor. N-am invidiat pe nimeni nici pentru bunuri, nici pentru oameni. N-am cunoscut invidia pentru case, maşini, funcţii, haine, vacanţe sau bărbaţi. Poate şi pentru că am ştiut dintotdeauna că pot să am orice îmi doresc, de la o maşină până la un bărbat anume. Dacă am vrut ceva, am avut. Dacă n-am avut înseamnă că au fost mai puternice motivele care m-au oprit în avea ceva sau pe cineva cu orice preţ. Şi pentru că stiu ca acest “cu orice pret” este de multe ori mult mai mare decat face, nu am invidiat niciodată pe nimeni pentru ceea ce a obţinut. Am văzut cândva o criză de invidie în cel mai profund sens al cuvântului, o scenă care m-a întristat foarte tare. Un om, paralizat de succesul altcuiva, a fost atât de vizibil marcat încât i-a fost imposibil să-şi camufleze invidia. Îl durea atât de tare încât se chircise de suferinta. I se părea nedrept ca omul celălalt să trăiască toate lucrurile minunate la care visase el şi poate încă vreo 5000 de oameni din branşa lui. Atunci când iubirea şi-a găsit loc în inima ta cu adevărat, invidia nu mai are cum să se cuibărească. Oamenii care iubesc pur şi simplu sunt atât de fericiţi încât simt că asta le ţine loc de toate celelalte. Cred că oamenii invidioşi nu pot, nu ştiu, nu reuşesc să iubească. Şi mai cred că asta trebuie să fie cea mai grea boală din lume. Am cunoscut în ultima vreme mulţi oameni aflaţi în situaţii dificile, a căror singură luptă este cea cu propriile limite fizice. Ochii şi zâmbetul lor transmit însă atâta siguranţă pe ei, încât mă fac să-i privesc ca pe cei mai normali şi mai sănătoşi oameni din lume. Cred că neiubirea naşte invidie şi boala asta macină şi macină şi macină în inimile celor care o poartă în sângele lor. Cred că oamenii invidioşi ar trebui luaţi în braţe şi mângâiaţi .Pentru că sunt de fapt oameni care nu au ştiut să primească iubire..