Citeam zilele trecute o poveste care mi-a placut mult și pe care o dau exemplu de fiecare datā când am ocazia. E din învățăturile amerindienilor. Se zice că într-o pădure a izbucnit un incendiu. Toate păsările și toate animalele au fugit din calea focului încercând să se salveze. Pițigoiul a zburat repede la râu și a luat apă in cioc. Cu aripioarele pârjolite a aruncat apă peste flăcări. Au râs de el toate animalele și toate păsările care nu întelegeau de ce face asta pentru că oricum nu e suficient.

“ Fac tot ce pot eu să fac” a rāspuns pitigoiul.

Da. Despre asta e vorba. Dacă am face fiecare dintre noi tot ce putem să facem, împreună am stinge orice foc. Nimeni nu se așteaptă să tragă pițigoiul cisterna cu apă. El atâta poate, să-și umple cioculețul. Fiecare ne știm măsura, fiecare ne cunoaștem forța. Doar pe aceea trebuie să o folosim. Puterea pe care o avem in noi. Scriam eu zilele trecute încercând un răspuns la întrebarea “ ai facut tot ceea ce ai fi putut să faci într-o anumită situatie?” Sunt două aspecte diferite ale aceleași nevoi – determinarea. Uneori ne paraseste fix când am avea mai mare nevoie de ea. Dar cu cât vom fi mai multi cei care fac tot ce pot, lumea va fi mai bunā si locurile prin care noi am trecut vor rāmâne in urma noastrā mai frumoase.