Fă-ți planuri pentru tine, despre tine, cu tine!

Fă-ți câte planuri vrei tu și oricât de mărețe, care să țină de persoana ta, de dezvoltarea ta, de standardele tale!

Fă-ți planuri încercând să-ți cântărești posibilitățile, să fii onest cu ce și, mai ales, cu cât poți duce!

Fă-ți planuri cu ținte precise, stabilite în funcție de cât de departe crezi tu că poți să mergi!

Fă-ți planuri care să se potrivească pregătirii tale fizice și emoționale!

Fă-ți planuri în privința cărora să fii sigur că reușești!

Planurile nu se fac în funcție de alți oameni, indiferent că îți sunt părinți, copii, parteneri, șefi, angajați... Dacă în reușita unei acțiuni mai este implicată încă - cel puțin - o persoană, acela nu mai este planul tău. E planul vostru!

Facem, mai degrabă, planuri în asociere cu alții, decât facem singuri. Ni se pare mai simplu și suntem mai determinați să facem lucruri împreună cu alții. Din păcate, suntem pregătiți diferit, rezistăm diferit și muncim diferit în planul comun... De cele mai multe ori, dezamăgirile provin din felul în care celălalt nu susține planul.

E greu să lucrăm în mod egal la același plan, pentru că suntem diferiți. Dar nu e imposibil! Efortul e altul, direct proporțional cu riscul de a fi dezamăgiți... la tot pasul.

Dar, dacă tot ne facem planuri cu alții, am putea suferi mai puțin, gândind simplu și onest: “Poate iese, poate nu. Daca da, ne bucurăm, dacă nu, suntem mulțumiți că am încercat!”

Și, de fapt, am suferi infinit mai puțin, dacă am avea propriile planuri, în care n-am depinde de nimeni și de nimic. N-am avea pe cine să dăm vina, în cazul în care nu ne-am face planul...

Să ducem la îndeplinire un plan, împreună, înseamnă ca fiecare din cei implicați să ducă la îndeplinire propriul plan. Când în mintea ta, în agenda ta, nu există un plan al tău, nu ești ancorat în propriile nevoi... În mod evident, rămâi suspendat, captiv, în plasa tuturor planurilor pe care le ai cu alții sau le au alții cu tine.