Am fost trădată în multe feluri. Nu știu dacă în toate. Sper că nu. Dar am simțit de câteva ori că socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din târg. Mi se pare unul dintre cele mai dureroase lucruri: să fii trădat. Părăsește-mă, abandonează-mă, dar nu-mi lăsa senzația că suntem o echipă doar ca să-mi întorci spatele când apare prima ocazie. Eu când sunt în echipă cu cineva chiar cred că și celălalt e în echipă cu mine.

Mi s-a întâmplat de câteva ori în viață să-mi surprind coechipierul în echipa adversă. Să-l surprind pe marginea terenului. Să văd oameni din echipa mea în tribună sau chiar să-i observ în galeria celeilalte echipe. Au fost situații în care m-am trezit într-o zi cu o echipă din care eu nu faceam parte și care locuia în echipa mea.

Mă uit în urmă la nenumaratele echipe din viața mea și la și mai nenumărații coechipieri și îmi dau seama că trebuie să ai putere să nu schimbi echipa în timpul jocului. Mi-am dat seama între timp că mă doare trădarea mai mult decât trădătorul. Pe trădător pot să-l iert. Însă tradarea o uit greu, chiar dacă nu e ceva ce-aș vrea să țin minte.

Trădătorului pot să-i dau oricând o a doua șansă.Trădării NU!