Ei sunt generația cu replică. Iar noi nu suntem antrenați pentru asta. Noi nu aveam voie să comentăm. Noi a trebuit sa ne înghițim toate replicile pe care le-am fi spus. Nu multe, dar nici pe ele nu am avut dreptul să le exprimăm. Pentru că treceam drept obraznici. Pentru că părinții noștri știau mai bine decât noi ce trebuie și pentru că ei ne-au făcut pe noi, nu noi pe ei. Noi creștem generația copiilor cu replică . Și să le facem față ar trebui să ne antrenăm în fiecare zi. Dar nu prea avem teren. Pentru că am fost crescuți să nu uităm principiul de viață : “capul plecat, sabia nu-l taie” și la muncă nu prea ne folosim de replică . Nu pentru că nu am avea, ci pentru că șefii nostri s-au trezit șefi și știu că șeful are întotdeauna dreptate. Copiii noștri au replică și nu se tem să o folosească. Cu noi, cu profesorii, cu vecinii de scară,cu bunicii și mai ales între ei. Marcheaza mult și des, scorul pe tabela este net în favoarea lor pentru ca ei nu se opresc niciodată. Și când nu mai au cui să dea replica o dau la perete. Au inceput să scrie peste tot replici pe care le au în minte și care trebuie să iasă din ei.

Dacă pe peretele meu erau poze cu artiștii pe care îi iubeam în adolescenta, pe peretele fiică-mii sunt replici. Și pe pereții prietenilor ei. Și pe pereții telefoanelor și ale laptopurilor. Nu se tem să le vada toata lumea replicile. Nu ei au o problemă că au replica. Noi avem o problemă că nu suntem antrenați în acest ping-pong. Hai să-i prindem din urma că dacă nu murim cu replica în gât .