Eu nu sunt dusă la biserică decât de mama și de bunicile mele. Eu pe mine nu prea m-am dus. Rar și doar atunci când simt că vreau să fac asta. Mā reculeg, aprind lumânāri pentru tata si de cele mai multe ori trag câteva ture de plâns de se uitā la mine toti lucrātorii de-acolo. Dar, pot să spun cu mâna pe inima că mi-am lăsat viața în mâinile lui Dumnezeu. Sau cum vreți fiecare dintre voi să-i spuneți divinităţii. V-ați întrebat vreodată în mâinile cui, conștient sau inconștient, v-ați lăsat viața? În mâinile partenerilor? În mâinile șefilor? Pe mâna soacrei sau pe mâna băncilor? Ți-ai lăsat viața pe mâna copiilor? Pe mâna cui ți-ai lăsat viața, ăla are grijă de ea. Și el face cum se pricepe. Și cum a învățat și în funcție de propriile lui interese. Eu cred că dacă îți lași viața în mâinile lui Dumnezeu, El are grijă de ea. Cum să-i ceri Bunuțului să aibă grijă de ceva ce nu e nici la tine nici la el, ceva la care singur ai renunțat? Eu i-am dat-o lui în grijă. Iar de atunci, viața mea înflorește. Personal, profesional, fizic, emoțional, fiecare an e mai bun decât anteriorul, fiecare întâmplare e o lecție învățată, fiecare întâlnire are un rost. Atunci când îți lași viața în mâinile lui Dumnezeu nu mai trebuie să stai cu ochii pe nimeni. Când mergi pe mâna Lui,e de ajuns să privești în sus.