Nu există nicio instanță, nicio comisie, niciun comitet care să declare relațiile falimentare? Să vină cineva din exterior şi să constate că relaţia în care te afli merge de prea mult timp pe pierdere, că te îndrepţi spre dezastrul tău şi al celor implicaţi şi trebuie oprită căderea? Nu ştiu mai nimic despre declararea falimentului în firmă pentru că am făcut numai afaceri bune, nu am avut nevoie niciodată să-mi doresc să existe şi în România legea falimentului personal pentru că am ştiut întotdeuna cum să înot să nu mă înec. În schimb, în privinţa relaţiilor am făcut cele mai proaste investiţii din viaţa mea. Nici măcar nu pot să dau vina pe nimeni pentru că singură m-am băgat în relaţiile respective, când puteam să stau liniştită pe margine sau să rămân un simplu consumator, nu să mă apuc eu să fac pe investitorul. De ce ajung relaţiile falimentare? Pentru că după investiţia de început, care e cumva în “părţile sociale” (iar cei care au firmă ştiu că şi dacă eşti acţionar unic, tot se împarte investitia în părţi sociale) şi care de obicei constă în cucerire, fluturi în stomac, nopţi nedormite, cantece dedicate, poezii scrise, plimbări sub clar de lună, buchete de flori, curcubeie şi alte fenomene ale naturii, te aştepţi să înceapă munca de creştere. Ei bine, în cazul relaţiilor falimentare începe munca de consum. Se consumă, încetul cu încetul, investiţia iniţială şi când contul e gol, se tot vine cu aport de capital. Şi dai aport în speranţă, îngăduinţă, trecut cu vederea, găsit circumstanţe atenuante, construit scuze… şi mai câştigi câteva luni din care să-ţi plăteşti relaţia. Dar se termină şi cu aportul de capital. Si atunci, unii găsesc investitori la negru, iar alţii se împrumută. Cei care găsesc investitori se trezesc într-o zi cu cei de la Fiscul Relaţiilor pe cap, prinşi că lucrează la negru şi direct legaţi şi trimişi la corecţie. Cei care se împrumută plătesc psihologi, coaches şi traineri în dezvoltare personală care să-i înveţe cum să iasă din criză în relaţie. Numai că, ocupaţi fiind să frecventeze cursurile şi disperaţi să nu piardă, nu mai au timp să producă emoţie şi să aloce atenţie şi grijă relaţiei. Şi se trezesc într-o zi că nu mai au de unde să returneze datoriile, blocaţi într-o situaţie ce pare ce nedepăşit.

Ei bine, aici ar trebui să intervină acel for superior care să declare falimentul relaţiilor. Un judecător care să spună, bătând cu ciocănelul în masă: „Conform legii nr. 1 din Codul Relaţiilor, declar relaţia dintre x si y falimentară. Se aplică următoarele sancţiuni. Cele două părţi nu mai au voie să se implice în alte relaţii până când nu se maturizează şi până când nu au capacitatea de a-şi alege corect partenerii. Este avertizat x că nu are voie să se apropie la mai putin de 500 de m de y şi i se suspendă dreptul de a rămâne în legătură cu ea. Îi este interzis să-i scrie mesaje, chiar dacă în ele îşi exprimă regretul pentru eşecul relaţiei, îi este interzis să îi trimită flori sau să încerce orice altă formă de a o contacta. Y este sancţionată pentru investiţie fără riscuri asumate şi este pedepsită să nu se uite la niciun film romantic şi să nu citească nicio carte despre cum se cuceresc bărbaţii în 7 capitole. Odată cu declararea falimentului relaţiei, cele două părţi îşi vor da unfriend pe Facebook, iar dacă unul va da vreun like sau va face vreun comentariu, chiar şi prin prieteni comuni, la un post al celuilalt, va fi pedepsit cu block pe o perioadă nedeterminată.” Pentru cei care greşesc grav în relaţii ar trebui inventată o casă de corecţie în care profesori specializaţi să le predea următoarele materii: fidelitatea, adevărul, asumarea, responsabilizarea, onestitatea, încrederea, corectitudinea. Dacă deţinutii vor reuşi să-şi însuşească repede aceste materii, li se va scădea din pedeapsă şi vor fi eliberaţi condiţionat, adică musai în anumite condiţii. Dacă vreodată s-ar face asta, aş vrea să existe un for superior care să analizeze relaţiile şi să vina de la sine declararea falimentului. Să nu aştepte să-mi dau eu seama când să mă duc în faţa unei instanţe pentru declararea lui. Eu, una, la cum mă cunosc, mai degrabă aş chema SMURDUL…