Uneori apar în viața noastră oameni cărora pământul nu le mai ajunge. Nici balcoanele sub care să-ți cânte serenade. Nici copacii nu mai sunt suficent de înalți. Sunt oameni pentru care plaja mării e prea îngustă pentru cât de rotunde sunt mesajele lor. Nu mai au loc. Nici în căsuța emailului, nici în telefon, nici pe pereți. Intr-o zi vine în viața ta un om care spune: E prea mică distanța dintre gura mea și fața ta ca să încapă tot TE Iubescul meu? Dacă ai fi a mea aș scrie asta pe cer. Dezleagă-mă să te iubesc. Deschide-mă să zbor. Invârte cheia. Deblochează yala. O lume întreagă te asteaptă în spatele ușii în care tu stai și aștepți. Sau poate doar stai. Dacă eu te las să nu crezi în povestea noastră tu mă lași să te iubesc? Lasă-mă să cred măcar eu și sunt sigur că dacă măcar unul dintre noi mai crede în ea, povestea noastră învață să respire. Ai zis că s-a născut prematură. Sunt de acord. Dar si prematurii au dreptul la o șansă la viață. Știu câțiva prematuri care au trăit, au crescut și sunt oameni foarte faini. O țin eu in incubator. Ii țin eu masca de oxigen. Nici măcar nu trebuie să treci prin salon. Ii povestesc eu despre tine...Ha,ha,ha! Intr-o zi, după ani în care tu ai fost cea care a dat, care s-a mulțumit cu resturi, care ți-ai consumat povești în locuri întunecoase și în spatele draperiilor grele, vine cineva și vrea să scrie pe cer : Te Iubesc. Să știe toată lumea! Dacă mă lași le spun tuturor: e a mea, e a mea! Nu mă lăsa dacă nu ești pregătită. E cum vrei tu. Acum. O sa fie și cum vreau eu. Intr-o zi. Nu mă grăbesc nicăieri. Cerul e mare si o sa-mi ia ceva timp până îl umplu cu Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc. Când vei fi pregătită dau norii la o parte să-l vadă toată lumea.