Nu am avut norocul să trag lozul câştigător. Cā asta am auzit eu de când eram mică despre căsătorie: că poţi să tragi sau nu lozul câştigător. E drept, am tras multe lozuri pe care scria mare, cu litere de tipar NECÂSTIGĀTOR. Uneori am vazut alteri am crezut ca mi se pare. Recunosc, am tras lozuri cu câştiguri mici, dar încă nu am tras lozul cel mare. Nu mă întrebaţi ce înseamnă câştiguri mici şi nici care ar fi lozul cel mare. Pe vremuri, când chiar găseam loz în plic la toate colţurile de stradă, să tragi lozul pe care era Dacia însemna să fi mâncat rahat mult când erai mic. Acum, ce mai e o maşină? O problemă în plus, o altă bătaie de cap. Şi-apoi, depinde ce maşină…

Deci nu doar cā nu am tras lozul cel mare, dar nici măcar nu ştiu ce e. Una dintre prietenele dragi mie îmi spunea că nu există. Şi că oricât de mare ar fi câştigul, impozitul e direct proporţional cu valoarea câştigată şi că de multe ori nu te mai bucuri de câştig văzând cāt de mare este de fapt preţul pe care îl plăteşti. Eu nu mă tem de asta, pentru că ştiu că totul se plăteşte. Şi-atunci, măcar să ştiu pentru ce plătesc. Şi, dacă ce plătesc îşi merită banii, nu mă deranjează să scriu un ordin de plată, ba chiar aş putea să-l semnez în alb.

Uneori am senzaţia că am plătit în avans, de câteva ori, impozitul pentru lozul netras. Doar să-mi spună cineva că lozul câştigător e înşirat pe sârmă dimpreuna cu celelalte multe lozuri – le trag pe toate, dacă asta înseamnă să-l găsesc. Dar din păcate nimeni nu-mi dă nicio asigurare. Şi-atunci nu-mi rămâne de făcut decât să-mi văd de viaţa mea şi de lucrurile certe din ea, iar din când în când să mai trag câte un loz, doar doar îl nimeresc pe cel câştigător, să nu mă certe Doamne Doamne că nici măcar nu mi-am încercat norocul.