Am auzit aceasta replică spusă de o femeie care nu depașește 1,50 cm dar se poartă de parcă ar avea 1.75. O femeie care nascută descultă are un aer princiar de parcă ar fi incăltată cel putin cu pantofii Cenusaresei. Am auzit aceasta replică de la o femeie care are 60 de ani dar se simte si arată si trăieste de parcă ar avea 35. Cum esti, am intrebat-o? Sunt frumoasă, a venit replica ei fara să stea pe gânduri. Iar evidenţa m-a lovit de curând, când am întâlnit două femei superbe. Trăsăturile lor aveau acea perfecţiune care îţi taie respirația. În primul minut de întâlnire, m-am uitat la ele ca la un tablou frumos. În al doilea minut am început să caut şi altceva dincolo de chipul angelic sau venusian. După 5 minute îmi doream să se termine întâlnirea cât mai repede, iar după încă 10 am înţeles la ce se referă oamenii atunci când vorbesc despre frumuseţea interioară. Şi mă uitam la femeile din fața mea și în urechi auzeam doar vocea mea interioară care îmi spunea: “Ești foarte frumoasă”. Iar eu îi răspundeam vocii, pentru prima oarā cu adevārat constient – “oooooh, da”.

Pe unde trec eu creste iarba, unde intru se inveseleste locul, oamenii pe care îi intâlnesc rāmân râzând in urma mea. De la soferii de taxi pânā la vânzatoarea de flori oamenii se incarcā atunci când se intalnesc cu mine. În venele mele curge sânge fierbinte, ochii mei strălucesc, glasul meu cântă bucuria tuturor lucrurilor mărunte care îmi ies în cale. Prin comparaţie cu atmosfera de gheaţă pe care mi-au transmis-o cele două frumuseţi, am înţeles de ce oamenii spun că eu desenez zâmbete.

În ultima vreme, viaţa îmi scoate în cale oameni care mă fac să mă simt cu adevărat frumoasă. Tot mai frumoasă. Am întâlnit doi bărbaţi, unul cu un handicap locomotor sever şi celălalt aflat într-un scaun cu rotile în urma unui accident. Amândoi m-au făcut să mă îndrăgostesc de ei, m-au fermecat cu energia şi sensibilitatea pe care le transmit şi m-au obligat să văd, uitându-mă la ei, lumină. Mā uitam la bārbatul din fața mea care se descria cu multa autoironie “sunt un regizor handicapat cu prune in gura “și aveam sentimentul că de puține ori m-am simțit atât de norocoasă că stau în preajma unui om. În cel privește pe bărbatul din scaunul cu rotile privirea lui putea sa spargă orice perete. In momentele în care mă privea dispărea dintre noi și scaunul și distanta și mă făcea să mă simt frumoasă cum rareori m-am simtit. Și atunci am înțeles de ce un bărbat mi-a spus cândva că, în relația noastră eu aduc lumina, eu sunt soarele. Nu întelegeam de ce își pierde timpul cu mine când în jurul lui era o mare de femei sculptate. Acum ştiu despre mine că sunt frumoasă și știu că asta vine din energia mea şi nu din chipul sau din corpul meu.

Am avut nevoie de 40 de ani de frustrări și complexe, de nemulţumiri şi neîmpăcări ca să înţeleg. Dar astăzi, dacă mă întreabă cineva cum sunt, răspund fără ezitare – frumoasă.