Eram la Paris. Dimineața. Pe 7 septembrie. Abia am deschis ochii în camera cu ferestre largi prin care se vede Le Tour Eiffel.

Și brusc în minte îmi vine un gând legat de evenimentul de la Arenele Romane din 10 octombrie. Îl primesc și încep să vorbesc cu el (cu gândul, în gând). Apoi, îmi amintesc că sunt la Paris și mai am o lună până pe 10 octombrie. Îi mulțumesc gândului că a venit, îl notez în telefon ca să nu-l uit (am o agendă specială în care notez gândurile, cum notez numerele de telefon) și îi spun că acum trebuie să mă ocup de gândurile pentru ziua de astăzi. Iar el, ascultător, doar e un gând bun, s-a așezat la coadă, în spatele tuturor gândurilor care așteaptă cuminți să le vină rândul.

La mine în cap e o organizare ca la punctul de control din aeroport. Și când ajung la verificare, gândurile trebuie să prezinte mai multe dovezi: că sunt folositoare, că sunt pentru mine, despre mine, că sunt necesare zilei de astăzi și că nu au intrat înaintea niciunui alt gând.

Mi-a luat ceva timp până să fac ordine în capul meu. Au fost vremuri în care era o dezordine generală, toate gândurile erau aruncate de-a valma. Le-am luat unul câte unul, le-am scuturat, le-am probat și pe cele bune le-am păstrat, așezându-le în ordinea priorităților. Ce liniște s-a făcut brusc în capul meu!

Umple-ți capul cu gânduri bune!

În condițiile acestea, credeți-mă, niciun gând nepotrivit nu mai poate să treacă printre gândurile bune care stau la coadă. Cum încearcă vreunul să se strecoare, pac!, îl prinde un gând bun de guler și îl trimite la coadă. Gândurile ne-bune nu stau la rând, nu au răbdare… ele știu că dacă nu pot să ajungă în mintea mea agresiv și impulsiv, nu mai au nicio șansă să fie auzite.

Umple-ți capul cu gânduri bune! Concentrează-te pe ele și vor avea grijă să nu permită celorlalte să-și facă loc în mintea ta!