Cu ce vă ocupați? Mă ocup să fiu ocupată!
20 Noiembrie 2021, 10:30 • comentariiDacă ar fi să vorbești sincer despre ce faci tu în cea mai mare parte a timpului și ai vorbi despre „cu ce te ocupi”, ce ai răspunde?
Cum sună: cu ce te ocupi?
Mă duce cu gândul la ocupația turcească sau ungurească, la perioadele despre care am învățat la istorie că țara noastră s-a aflat sub ocupație.
Acum eu mă aflu sub ocupația mea. Eu cu mine suntem pe baricade diferite. Eu vreau să trăiesc liberă de orice obligații și „mine” găsește în fiecare zi activități care să mă țină ocupată. Nu mă ocupă turcii sau romanii sau austro-ungarii sau rușii… nu e nevoie de ei ca să-mi îngrădească libertatea de mișcare și acțiune. Mă ocup eu. În fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare secundă. Eu sunt cea mai dură ocupație ce mi-a fost dat să trăiesc.
Și zi de zi îmi propun să iau armele și să ies la luptă. Mai prind din când în când putere și, în câte o zi de luni, început de lună, de anotimp, mă mai războiesc cu ocupația și reușesc să mai obțin câte o favoare. Dar nu ține mult. Timpul se scurge și eu mă trezesc din nou ocupată peste măsură și iar mă simt exploatată , folosită, iar plătesc un bir care mă face slugă pe pământul meu și iar îmi vine gând de război…
Cu ce te ocupi?
Eu mă ocup cu tot ce poți ocupa mintea și viața unui om. De la răsărit la apus și uneori mă ocup și în timpul nopții.
Am reușit și performanța de a mă preocupa. Adică mă ocup în avans, să nu rămân cumva descoperită vreo secundă, am grijă sa țin în stand-by activități care stau în anticamera de preocupare.
Îmi doresc enorm și pregătesc o strategie prin care să mă ocup și de mine – nu doar pe mine!
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult