Dacă ar fi să vorbești sincer despre ce faci tu în cea mai mare parte a timpului și ai vorbi despre „cu ce te ocupi”, ce ai răspunde?

Cum sună: cu ce te ocupi?

Mă duce cu gândul la ocupația turcească sau ungurească, la perioadele despre care am învățat la istorie că țara noastră s-a aflat sub ocupație.

Acum eu mă aflu sub ocupația mea. Eu cu mine suntem pe baricade diferite. Eu vreau să trăiesc liberă de orice obligații și „mine” găsește în fiecare zi activități care să mă țină ocupată. Nu mă ocupă turcii sau romanii sau austro-ungarii sau rușii… nu e nevoie de ei ca să-mi îngrădească libertatea de mișcare și acțiune. Mă ocup eu. În fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare secundă. Eu sunt cea mai dură ocupație ce mi-a fost dat să trăiesc.

Și zi de zi îmi propun să iau armele și să ies la luptă. Mai prind din când în când putere și, în câte o zi de luni, început de lună, de anotimp, mă mai războiesc cu ocupația și reușesc să mai obțin câte o favoare. Dar nu ține mult. Timpul se scurge și eu mă trezesc din nou ocupată peste măsură și iar mă simt exploatată , folosită, iar plătesc un bir care mă face slugă pe pământul meu și iar îmi vine gând de război…

Cu ce te ocupi?

Eu mă ocup cu tot ce poți ocupa mintea și viața unui om. De la răsărit la apus și uneori mă ocup și în timpul nopții.

Am reușit și performanța de a mă preocupa. Adică mă ocup în avans, să nu rămân cumva descoperită vreo secundă, am grijă sa țin în stand-by activități care stau în anticamera de preocupare.

Îmi doresc enorm și pregătesc o strategie prin care să mă ocup și de mine – nu doar pe mine!