Ce-i las copilului meu? O casă pentru care am muncit toată viaţa. Un cont în bancă pentru care am renunţat la toate vacanţele mele să strâng nişte euro în fiecare lună. Nişte terenuri moştenire de care am ţinut cu dinții toată viaţa. Nu mai valorează mare lucru, dar are acte de proprietate. Ce-i las copilului meu ? Ce am agonisit făcând mari sacrificii toată viaţa. Asta în cel mai fericit caz. Că în cazurile nefericite, sunt părinţi care le lasă copiilor clădiri împovărate de credite pentru care chiar copiii plătesc toată viaţa. Sunt părinţi care le lasă copiilor nişte procese de succesiune în care fraţii se judecă şi se urăsc ani întregi pentru o uşă, două ferestre şi trei palme de pământ. Iar cel mai negru scenariu îi are în poveste pe acei părinţi care supravieţuiesc copiilor lor şi care află că nu mai au cui ce să lase. Străduiţi-vă să le daţi copiilor, nu să le lăsaţi. Nu sacrificaţi vacanţe şi evenimente şi bucurii şi şcoli bune şi haine frumoase şi experienţe memorabile pentru case îngropate în datorii, cu scuza că le veţi lăsa ceva copiilor voştri. Viaţa e despre astăzi. Mâine e relativ. Astăzi tu poţi să trăieşti o viaţă frumoasă, iar dacă părinţii sunt fericiţi, copiii sunt şi mai fericiţi. Nu lăsaţi grijile materiale să ia locul bucuriilor sufleteşti. Cele mai bune lucruri pe care le puteţi lăsa sunt amintirile.