Contabilitatea mea, după 30 de ani

23 Decembrie 2019, 09:52    •   
comentarii

La Revoluție aveam 19 ani. Terminasem liceul de filologie - istorie din Cluj, specializarea - secretar stenodactilograf. Primisem repartiție la Primăria din Dej. Ce bucuroasă am fost! Mă și vedeam angajată la primărie, într-un post de secretară. Aș fi fost prima din familia mea, care ar fi avut un serviciu "de birou".

Ce naivă eram... Tata, mecanic de locomotivă, mi-a spus că n-am nicio șansă, că nu o să mă angajeze, pentru că noi nu avem pe nimeni și nici bani, ca să-mi cumpere postul... Evident, tata a avut dreptate! Mi-au spus că pot să-mi dea doar un loc de muncă la sere, să plantez legume.

Am acceptat, pentru că îmi doream foarte mult să muncesc, să am banii mei.

Am mers o singură zi, apoi mama mi-a spus că mă duce la ea, la tricotaje, măcar să învăț o meserie...

Apoi a venit Revoluția! Aveam toate motivele să fiu în stradă. Știam cum e să-ți fie frig, foame, să nu poți face nimic, dacă nu ai pe nimeni...

Acum 30 de ani, aveam un sac gol și multe nevoi.

Pentru ce luptam? Să vorbesc liber, să circul liber în toată lumea, să aleg liber, să cred în ce și în cine vreau... să văd filme și să merg la spectacole, să călătoresc, să pot folosi mașina în toate week-end-urile, să nu se mai oprească deloc curentul, să am căldură în casă, să găsesc haine de calitate, să nu fiu nevoită să lucrez cu oameni pe care nu îi respect, nu îi apreciez (doar pentru că eu erau niște comuniști, ajunși șefi), să nu mai am nevoie de cartelă ca să cumpăr pâine, să am telefon în casă, să nu plătesc cinci cărți scrise de "tovarăși", ca să pot cumpăra "Magicianul" lui Fowles, să nu ascult radio sub pătură, ca să nu se prindă vecinii că ascult "Europa liberă"...

Mi-am recapitulat, în dimineața asta, motivele pentru care eu, acum 30 de ani, eram în stradă.

Astăzi, număr peste 30 de țări în care am ajuns, am vizitat toate continentele, m-am plimbat și în deșert și pe vârfuri renumite, pe oceane și am ajuns chiar până în des invocata Patagonie. Toate, din munca mea!

Astăzi, vorbesc la radio și spun fix ceea ce cred, fără să mă tem că mă aude vreun securist.

Astăzi, fac ce meserie vreau și pot să plec din locul în care lucrez, dacă nu-mi plac oamenii cu care m-am nimerit. Ba, mai mult, pot să aleg cu ce oameni vreau să lucrez.

Astăzi, pot să cumpăr orice îmi trece prin cap, de la cea mai slabă calitate, până la cea mai bună, la care nici nu visam, în alte condiții. Am schimbat deja câteva mașini și pot să merg unde vreau, când vreau, la volanul mașinii mele, pot să iau toate cărțile din lume, ba chiar pot să stau în librărie, să citesc, dacă nu am bani să și cumpăr.

Astăzi, am un telefon pe care îl iau după mine și la baie, iar micul gadget are tot ceea ce trebuie pentru cea mai bună și liberă comunicare.


Astăzi, pot să vorbesc despre Dumnezeu, fără nicio opreliște și pot să cred în ce vreau și în cine vreau. Astăzi, pot să iubesc oameni de orice culoare, gay, divorțați, liber-profesioniști, politicieni sau pe cei care fac plajă la nudiști.

În casa mea nu e frig, curentul nu se ia niciodată, aș putea să mă uit la televizor de dimineața până seara sau să mă duc la spectacole, oriunde în lume.

Contabilitatea mea, la 30 de ani de la Revoluție, îmi arată că sunt foarte bogată, că nu am stat în frig degeaba, în decembrie 1989. Eu am obținut tot ceea ce mi-am dorit acum 30 de ani. Ba chiar mai mult! Și nu uit, în nicio zi, să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am trăit în acești 30 de ani. Așa cum nu o să mă opresc vreodată din a lupta cu toate armele comunicării, pentru ca niciun copil din țara asta să nu mai trăiască fără să cunoască libertatea de exprimare, de opinie, de liberă circulație, de respectare a tuturor drepturilor.


Vă invit pe toți să aruncați privirea peste umăr și să vă uitați la cei care erați acum 10, 20 sau poate chiar 30 de ani, pentru cei norocoși să își amintească vremurile acelea cu mintea limpede și memoria proaspătă!

Acum 30 de ani, eu nu am stat degeaba în stradă. Acum 30 de ani, tinerii aceia nu au murit degeaba. Pentru că, astăzi, noi toți suntem LIBERI. Unii mai fericiți, alții mai puțin. Dar fericirea și-o face fiecare, în timp ce LIBERTATEA, dacă nu suntem atenți, ne-o poate lua oricine...

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Să muncești, ca să ajungi sus, e mai important decât teama de a cădea

Am auzit toată viața expresia: “Cu cât cazi mai de sus, cu atât te lovești mai rău.” Urmarea? Firește, am urcat cu frâna de mână trasă! Mai mult, m-am asigurat mereu că și plăcuțele de frână sunt...

citeste mai mult  

Cine sunt cele mai importante persoane din viața ta?

E un exercițiu perfect pentru începutul de an. Pune mâna pe o hârtie (ca pe vremuri!) și scrie, cu nume și prenume, cele mai importante persoane din viața ta. Te-ai gândit vreodată câte sunt? Păi, să le luăm...

citeste mai mult  

Dacă tu nu-ți apreciezi locul de muncă, nici angajatorul tău n-o să te aprecieze

De-a lungul timpului, am schimbat puține locuri de muncă. Eu sunt un om de construcție. Îmi plac locurile în care se pleacă de la zero sau poate chiar de la minus, pentru că așa simt că sunt parte din fiecare cărămidă pe care o...

citeste mai mult  

Avem un an întreg să nu ne vedem

Ne vedem în februarie, la o cafea...“ asta mi-a scris un prieten, cu care am băut ultima cafea în luna iulie. I-am răspuns instant: “Avem un an întreg să nu ne vedem.” Am avut destule zile în care să ne...

citeste mai mult