Pe mine prietenii adevarati m-au certat, m-au pedepsit, m-au iertat, m-au iubit, m-au lasat in pauza… dar nu m-au tradat niciodata. Chiar daca nu am fost intotdeauna “prietena” perfecta. Mi-au ramas alaturi de peste 15 ani si invat impreuna cu ei cele mai frumoase lectii. “Tu te canti , te incanti si te descanti singura”- m-a caracterizat intr-o zi una dintre fete. E adevarat. Si la fel de adevarat e ca eu nu stiu sa spun” nu vorbesc despre asta” daca sunt provocata la o discutie ce are legatura cu oamenii la care tin. Si mi se pare normal sa imi apar un prieten, cu dintii daca e cazul, aducand toate argumentele pe care le cunosc. Mare mi-a fost mirarea cand un bun prieten mi-a marturisit, intr-un moment de maxima sinceritate, ca nu-mi spune intotdeauna totul despre el pentru ca nu stiu sa tin doar pentru mine lucrurile pe care le aflu. Eu, care as fi in stare de multe lucruri pentru prietenii mei, m-am vazut pusa la zid: degeaba, neindreptatita, neinteleasa! Si-atunci m-a explicat. Daca cineva iti spune ca eu sunt un lup singuratic, autist si ciudat, tu o sa faci tot posibilul sa-l convingi ca lucrurile nu stau asa. Si o sa spui despre mine tot ce stii ca ar fi in favoarea mea. Nu te gandesti nicio secunda ca poate eu nu-mi doresc sa se stie lucrurile astea… Asa e, singura mea dorinta e sa-l fac pe cel care crede toate lucrurile acelea despre prietenul meu sa-si schimbe parerea. N-am considerat nici o clipa ca l-am tradat… Pur si simplu nu m-am gandit ca lucrurile pot sta si altfel. M-am bucurat ca mi-a marturisit. Am devenit mult mai atenta. Nu-mi iese tot timpul, dar exersez in zona asta. Pana la urma o sa stiu sa eludez un raspuns fara sa las loc de interpretari. Intr-o zi o sa stiu sa spun – acest subiect pentru mine este TABU!