Mi-am dezvoltat o relație cu Dumnezeu, cum mi-am dezvoltat relații cu multe alte ființe pe care le cunosc.

De ce oamenii se miră când aud că eu vorbesc cu Dumnezeu, dar nu se miră când văd în jurul lor persoane care vorbesc cu animalele și cu florile?

Tot ce are viață comunică prin energie. Și ce nu mai are viață comunică prin spirit.
Eu Îl salut pe Dumnezeu dimineața, când mă trezesc, Îi mulțumesc pentru încă o zi pe pământ și Îl rog să mai arunce astăzi câte un ochi la mine. Eu vorbesc cu El despre astăzi, nu Îi dau teme la care să Se gândească pentru următoarele săptămâni.
Astăzi, Doamne, sunt aici, fac asta în acest moment și am nevoie de Tine.

Mi-am dat seama că, atunci când am început să mă descurc singură, n-am mai cerut ajutor nimănui: nici părinților, nici bărbatului de lângă mine, nici oamenilor din echipa mea. Eram eu, pe culoarul meu, alergător de maraton care știa că trebuie să ducă singur cursa până la capăt. Oamenii s-au obișnuit cu mine „descurcăreață”, „rezolvatoare”, și și-au întors atenția spre cei care cereau ajutor. Cred că și Dumnezeu a făcut asta. „Dacă te descurci singură, atunci Mă ocup Eu de alții.”

Și am reușit să le duc unde mi-am propus. Dar greu. Cu efort, cu chin, cu durere, de multe ori și, mai ales, SINGURĂ.
Asta, până într-o zi în care mi-am dat seama că puterea Lui face totul mult mai simplu și mai ușor. Și m-am întors la Dumnezeu, la ai mei, la cei din jur. Și am început să cer ajutor. Pentru toate. Și ajutorul vine de fiecare dată într-o formă sau alta. Am învățat să spun punctual ce nevoi am și am mai învățat ceva foarte important: să nu mă supăr pe cei care mă refuză sau mă amână sau sunt în altă parte… Am învățat să cer din mai multe locuri, ca să fiu sigură că găsesc rezolvarea undeva. Și Primul cu care încep e Dumnezeu.

Te rog, Doamne, am nevoie de Tine! Sunt într-un impas. Relația x merge greu. Vorbim, dar nu ne mai înțelegem. Eu zic una, el înțelege alta. El zice alta și eu înțeleg altceva. E o atmosfera încordată între noi, ne purtăm ca doi străini care se urăsc. Te rog, Doamne, am nevoie de Tine. Dacă atât a fost relația noastră, dacă ne-am încheiat misiunea unul în viața celuilalt, dă-ne inspirație să facem să se termine frumos. Iar dacă mai avem de parcurs o bucată de drum împreună, te rog, trimite gândurile bune care să ne scoată la liman, ridică, te rog, ceața de pe ochii noștri.

Și, imediat, lucrurile își schimba energia. Fix ca și când stai în intuneric și ți se aprinde o lumină. Uneori e un bec, alteori o lumânare. Mie mi-a pus de multe ori reflectorul în ochi, iar câteodată s-a aprins doar veioza de citit. Orice firicel de lumină m-a ajutat să văd drumul mai departe.
Vorbesc cu El despre Maya, despre mama, despre proiecte, despre sănătatea mea.
Cu cât vorbesc mai mult cu Dumnezeu, vorbesc mai bine și mai frumos cu oamenii.
Eu Îl consider sursa și Îl recunosc drept Creator.
Găsește sursa ta, gândește-te pe cine recunoști tu ca fiind creatorul tău divin și fă-i loc în viața ta. Cu cât o să vă apropiați mai mult, cu atât o să se apropie ceilalți de tine.
Atunci când te conectezi la sursă, devii sursă de bunătate, iubire, înțelepciune, empatie. Iar oamenii asta caută la oameni și la animale. Nimeni nu caută ceartă, nimeni nu vrea război, agresivitate, nimeni nu se duce cu brațele deschise spre un om cu sufletul înnegrit de durere.

Dar toți vor merge cu brațele desfăcute spre sursa de lumină pentru că, indiferent dacă tu crezi sau nu în ea, ea crede în tine.