Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am oprit în ușă și m-am uitat în urmă... Cu nostalgie. Cu un dram de tristețe, gândindu-mă că, în ultima vreme, am stat în ea fără să o locuiesc. M-am lăsat iar prinsă în malaxorul altor treburi și locuri “extrem de importante” și am uitat de locul meu, de ritualurile mele, din spațiul meu.

În ultima vreme, am fost un călător care a venit acasă să se spele și să doarmă.

Casa mea mă merită mai mult decât orice altă casă. Aici e locul meu. Aici e ACASĂ.

M-am oprit în pragul casei și i-am promis câteva zile doar pentru ea. Conștient. De dimineață pana seara. Două zile legate, măcar, în care tot ce fac să aibă legătură cu casa mea. Să mai mut câte ceva dintr-o parte în alta, să mai depozitez niște lucruri pe care nu le mai folosesc acum, să mai sortez niște haine pe care nu le mai port...

O să cumpăr multe flori și multe lumânări, pentru mine și pentru toate sufletele frumoase care mai trăiesc doar în inima mea.

O să-mi fac o prajitură și o să umplu cada cu spumă. O să închid telefonul câteva ore și o să mă pierd în cărțile care mă așteaptă cuminți lângă fotoliul meu preferat. O să meditez și o să mă plimb prin pădurea de lângă casă.

O să cumpăr un obiect nou, special pentru casă.

A trebuit să trăiesc 50 de ani cu valiza în mână, ca să descopar ce înseamnă ACASĂ.
Mă întreabă oamenii daca nu mă plictisesc singură, dacă nu mi-e greu... Multă vreme am fugit de singurătate. Mi-a fost frică de ea. Mi-am umplut viața cu oameni și întâmplări și nu mi-am lăsat nicio clipă de respiro, în care să rămân doar eu cu mine. Mă temeam de ceea ce aș fi putut să simt. Nici măcar n-am îndrăznit să încerc să trăiesc singură. Asta până când Maya a plecat și m-am trezit că nu mai am nicio scăpare. Atunci am abordat și această nouă situație din viața mea, așa cum fac de fiecare dată când sunt pusă în fața unei noi provocări: pas cu pas. Mi-am dat timp și am descoperit că îmi place enorm să mă bucur de liniștea și căldura casei mele.

Cu casa în care stau am cea mai bună relație dintre toate casele prin care am trecut. Este prima casă pe care chiar îmi face plăcere să o locuiesc, nu doar în care să stau.

ACASĂ e locul cel mai bun din toată lumea asta.

ACASĂ mă simt protejată și în siguranță, iubită și susținută să fac și să simt tot ceea ce îmi face bine. Ca și în cazul celorlalte lucruri din viața mea, m-am obișnuit așa de tare, încât, uneori, uit că relațiile trebuie să fie guvernate de reciprocitate. Sufletul casei mele are nevoie să se conecteze cu sufletul meu. Spiritul casei mele își dorește să vibreze pe aceeași lungime de undă cu spiritul meu.

Din când în când, așa cum oamenii din viața mea au nevoie să le dau mai multă atenție și iubire, casa mea îmi transmite același lucru. Simt din toată ființa mea. Și, ca să fiu sinceră până la capăt, nici nu știu dacă ea are mai mare nevoie de mine sau eu am nevoie de ea.