Sincer vă spun că primesc întrebarea asta de la parteneri, colaboratori, prieteni, cunoștințe, oameni care se gândesc la viitorul lor profesional și la felul în care vor relua activitatea în afacerile lor. E foarte greu să îi fac să înțeleagă că, în acest moment, nu pot decât să trăiesc în prezent. Mai mult decât oricând! Mie nu mi-a fost niciodată mai clar că planurile trebuie făcute de dimineața până seara, de azi pe mâine sau de luni până vineri.

Pe noi ne-a prins pandemia cu pauza nepregătită. Așa că, după nebunia asta, mă gândesc să-mi pregătesc cu mai multă grijă pauzele decât perioada de muncă. Pentru că eu pentru muncă eram foarte bine pregătită, însă pentru pauză nu m-a pregătit nimeni! Nu m-a învățat nimeni cum fac față unei astfel de situații. Agenda mea era plină până la sfârșitul anului. În luna martie ar fi trebuit să stau acasă doar două zile. Am stat aproape 20! Cât despre aprilie, deja mă obișnuisem cu ideea că n-o să pot fi cu Maya de Paști, pentru că eu o să fiu plecată în Japonia și ea, fix în ziua de Paști, o să reia școala. Știam că în luna mai, mai bine de jumătate din timp, voi sta la Londra, aproape de copilul meu, care urma să aibă cel mai important examen din viața lui.

Nu mă duc mai departe, să zicem că ne rezumăm la calendarul de primăvară. Nimic din ce era trecut în agendă nu mai e valabil. Este atât de clar pentru mine că Woody Allen avea dreptate… planul este modul în care îl facem pe Dumnezeu să râdă. Niciodată nu s-a amuzat mai tare pe seama planurilor noastre, pe termen mediu și lung!

Eu vreau să fiu dintre cei care și-au învățat lecția și sigur, sigur, nu vreau să mai joc cu Doamne Doamne acest joc. Nu mai vreau să râdă de planurile mele, îi găsesc alte motive de care să se amuze, care să-mi dea mai puțină bătaie de cap!

În privința planurilor, nu mă gândesc mai departe de săptămâna viitoare. Fac eforturi destul de mari să-i fac pe oameni să mă creadă.

“Păi... și dacă, teoretic, o să se întâmple evenimente, ai putea să îmi promiți că ajungeți la noi? ”

Ei bine, când le spun că “nu știu” nu este doar o expresie prin care ocolesc un răspuns, oamenii acceptă greu. Li se pare că mă alint când le spun că tot ceea ce-mi doresc este să ajung cu bine la capătul săptămânii viitoare, să am grijă de oamenii mei, în așa fel încât ei să fie cât mai puțin afectați de schimbarea asta, să țin aproape de oamenii care ne iubesc și să le fiu de ajutor și, în rest, să mă bucur de tot ceea ce pot să fac, dincolo de agendă, calendar și planuri.

Planul meu, unic de altfel, este să nu mai fac niciun plan! Planul meu este să funcționez alimentând fiecare zi cu energie pozitivă și încercând să-mi amintesc, de la prima oră a dimineții, că orice plan poate fi dat peste cap într-o fracțiune de secundă.

Nu-mi fac planuri, dar îmi propun lucruri a căror rezolvare depinde numai de mine, luând în calcul variantele b), c), d), e)... orice.

Dintr-o dată, totul a devenit mai simplu, mai accesibil, mai dezbrăcat de toate responsabilitățile pe care mi le urcam singură în cârcă. Mi se pare că viața este mai ușoară fără atâtea planuri!

Învăț să trăiesc în ziua de astăzi, așa cum știam să trăiesc în planuri.

Învăț să fiu fericită cu ceea ce am, așa cum mă făceau fericită lucrurile la care visam...

Încerc să gătesc din ce am prin frigider, nu din ce mi-ar trebui pentru pofte.

Acum, planul fizic și timpul au devenit partenerii mei de drum prin viața de zi cu zi.

Se pare că ne pricepeam mai bine să călătorim în lumea largă, decât în ziua de astăzi.

Tot ceea ce am citit în cărțile de dezvoltare personală își cere dreptul de a fi pus în practică. Au ieșit la suprafață și vor să fie aplicate toate citatele motivaționale, pe care le-am share-uit generos...

Ce planuri am? Unul singur: să iau fiecare zi, una câte una, fiecare oră și fiecare minut și să le folosesc pentru gânduri frumoase, lucruri folositoare și vorbe care vindecă!