Aveți în jurul vostru oameni triști fără niciun motiv?

Eu cunosc destul de mulți și mereu m-am întrebat de unde această tristețe nejustificată. Pentru că au vieți frumoase, nu există drame în existența lor și, totuși, sunt mereu triști, supărați, nemulțumiți, neîmpăcați.

Cred că am găsit o explicație. Probabil sunt multe descoperite de diverși oameni dar astăzi, gândindu-mă la asta, le-am găsit un motiv: acești oameni sunt în doliu. Ei poartă această tristețe pentru visele lor îngropate.

Se spune că frica omoară visele. Și, când ni le omoară frica, noi ce să facem cu ele? Le îngropăm. Și apoi , fără să ne dăm seama, intrăm în doliu. Și dacă tu nici n-ai apucat să termini doliul după un vis îngropat și îl îngropi pe următorul, ești dintr-un doliu în altul. Deși din exterior oamenii văd că ai toate motivele să fii fericit, tu ai cel puțin un motiv de tristețe: ți-ai îngropat un vis. Cu cât visul era mai mare, cu atât mai lung e doliu și durerea e mai adâncă.

Visurile nu au termen limită.

Eu mărturisesc că trăiesc dintr-o naștere în alta. În viața asta am purtat doliu de câteva ori, doar după oamenii foarte, foarte dragi plecții dincolo. În rest, las vise să se nască în fiecare zi. Nu mi-e ușor, că nașterile vin cu travaliu. Mai e și perioada de sarcină a fiecărui vis în care umbli cu visul în cap cum porți copilul în pântece… și sarcina de vis are simptomele ei. Nu-ți cresc sânii și pofta de mâncare, dar îți crește nivelul de frământare al gândurilor cum crește coca atunci când dospește cozonacul. Dar prefer sala de naștere a visurilor, decât cimitirul plin de vise îngropate.

Dacă ești din categoria celor care stau cu hârlețul în mână, gata să mai facă o groapă pentru încă un vis, pune-l jos. Fugi din cimitirul stăpânit de frică. Du-te într-un parc. Stai pe o bancă. Privește cerul și amintește-ți că principala ta calitate de om este să dai viață visurilor tale. Oricare ar fi ele. Oricât de mici. Scoate-le de acolo și învață-le să respire și să meargă singure prin lume. Oamenii se vor uita la visul tău împlinit cu aceeași bucurie cu care privesc un bebeluș care a învățat să meargă în picioare.

Visurile nu au termen limită. Nu fi tu cel care le limitează termenul!