Câteodată ai atât de mare nevoie să te țină în brațe. Și-atât. Să stai acolo ca într-o menghină dulce-acrișoară și să ți se șoptească la ureche „o să fie bine”. Și vrei în anumite brațe, nu în oricare dintre ele poți să primești binecuvântata liniște. Și scrii o cerere. Uneori spui explicit, alteori lași să se înțeleagă nevoia ta de a sta puțin în brațele respective. Cred că n-ar fi rău ca posesorii anumitor brațe chiar să le închirieze. “Vreau să stau o oră la tine în brațe. Cât costă? Când sunt libere? Dacă îmi fac abonament, primesc o reducere? E mai ieftin dimineața sau noaptea? Aveți tarife deosebite pentru zilele de lucru și pentru sărbători religioase și legale. “ Eu mai degrabă aș vrea să stau când am nevoie. Pot să admit că nu le găsesc întotdeauna libere sau la îndemână. Dar pot să sun și să întreb. Pentru orice eventualitate, mă treceți pe lista de așteptare? Trimiți cererea „vreau să mă ții în brațe”. Și răspunsul întârzie să apăra sau vine sub forma unei filozofii de cuplu pe care nu dai fix doi bani în momentul ăla. Și-atunci te enervezi și îți amintești că brațele acelea nu sunt nici mai de aur, nici mai de oase decât alte brațe. Pur și simplu sunt niște brațe cărora tu le-ai atribuit calități terapeutice. În mintea ta le asociezi cu un loc în care te simți în siguranță, în care ți-e bine, din care nu te mai temi de nimeni și de nimic. Fix tu le-ai dat aceste proprietăți. Nu sunt nici cu mai multe articulații și nici cu mai multe vase de sânge decât alte brațe. Doar posesorul lor preferă să le împăuneze cu un rol mai mare decât e cazul . Pentru ca știe . Tu le-ai urcat pe piedestal. Dar ele, doar ele, dintre toate brațele din lume au avut aripi și energie să ajungă acolo sus, în mintea și în inima ta. Si oricum ai întoarce-o, o îmbrātisare nu e o simplå îmbrațișare. Uneori poate sa fie fix remediul pe care îl cauti.