Am luat câteva decizii bune. Acum, așa le privesc. Atunci, păreau pentru cei din jur cele mai proaste alegeri, iar eu le-am simțit drept acțiuni disperate.

Am fugit de acasă la 19 ani, convinsă fiind că nu am de ales... Știam că fug să-mi trăiesc iubirea vieții, fără să-mi imaginez că acolo îmi voi găsi, de fapt, minunea vieții (am fugit cu un bărbat, ca să-l întâlnesc pe cel cu care aveam să fac un copil) .

Altă decizie importantă a fost mutarea în București. Credeam că fug (din nou, am fugit) de niște oameni mici, care încercau să-mi pună piedici în viața profesională... când, de fapt, eu trebuia să ajung în București și să construiesc cea mai frumoasă poveste posibilă: Zurli!

"Care a fost, mamaie, cea mai bună decizie din viața ta?" am întrebat-o pe bunica prietenului meu, o femeie înțeleaptă, care are 84 de ani și este bunătatea întruchipată. "Să mă despart, la timp, de bărbatul care mă făcea nefericită..."

Mi-am amintit toate lucrurile astea zilele trecute, când am auzit povestea unei femei care, la peste 80 de ani, spunea: "Dacă știam că vom trăi atât de mult amândoi, ne despărțeam măcar la 60!”

Gândindu-mă la cele două femei de peste 80 de ani, nu pot să nu observ că prima e plină de viață, se bucură din toată inima de nepoți și strănepoți, are tabieturi, are viața ei perfect senină, în timp ce a doua se luptă, și la cei 80 de ani, cu aceleași nemulțumiri... sperând ca bărbatul ei să se schimbe, într-o bună zi.

Sunt în jurul meu atât de mulți oameni nefericiți în relațiile lor... Știu însă și cupluri care au soarele în casă, care fac echipă și care își bucură zilele, reciproc, sunt cuplurile în care partenerii își sufla în aripi și își iartă, cu ușurință, stângăciile și greșelile.

Uneori, cele mai importante decizii din viața noastră pot părea cele mai dezastruoase.
Am scris asta acum, aici, ca răspuns la multele întrebări care vin în căsuța mea de mesaje.
Există fericire după căsătorie, așa cum există fericire și după divorț!
Și în căsătorie, și în despărțire e despre viață! Viața e "pe persoană fizică". Deciziile trebuie să fie personale. Pentru că, din păcate, și consecințele (indiferent că alegem să plecăm sau să rămânem) sunt tot personale.