„Mi-am plâns împreună cu tine toate îmbrățișările pe care nu le-am primit, toate te iubesc-urile pe care nu le-am auzit, toate mângâierile pe care nu le-am simțit!

Mi-am plâns împreună cu tine dorul de părintele pe care doar în vis mai pot să-l iau în brațe și am avut cu mama cea mai frumoasă discuție din viața noastră!

Mi-am plâns împreună cu tine toate greșelile pe care le-am făcut cu copiii mei și mi-am plâns femeia pe care am închis-o într-o colivie ca să las liberă în bucătărie soția, în baie menajera și în casă – administratorul.

Am fost de toate în 15 ani de căsnicie. Le-am făcut pe toate. I-am făcut pe toți fericiți, mai puțin pe mine.

Mi-am plâns cu tine toate dorurile și toate fricile și, cu ochiiroșii și nasul umflat de plâns, mi-am îndreptat spatele și m-am așezat în adevăr alături de toți cei din jurul meu.

Primul a fost bărbatul. Care, surpriză, nu știa că sunt nemulțumită, nu și-a dat seama niciodată câte îmi lipsesc, era convins că el mi-a dat tot ce îmi trebuie.

Următorii au fost copiii care, culmea, erau convinși că eu sunt mulțumită și că ei nu au de ce să facă ceva în plus. Mi-am dat voie, pentru prima oară în viața mea, să fiu în fața copiilor vulnerabilă. Dacă tu nu te-ai temut să-ți vadă fetița lacrimile, mi-am dat și eu voie.

A urmat mama. Aici a fost cel mai greu. Niciodată n-am vorbit cu mama despre ce simt, despre sufletul meu. Am avut o relație corectă, dar rece. Mama nu e niciun om rău, niciostană de piatră. Dar am înțeles de la tine că pe ei nu i-a învățat nimeni să-și îmbrățișeze copiii.

Mama mi-a mărturisit că știe tot ce nu mi-a dat, dar nu a știut niciodată cum să repare asta. Pentru prima oară, mama m-a ținut în brațe și m-a mângâiat pe cap. Și, la aproape 40 de ani, am fost copilul mamei mele. Și m-am simțit în siguranță.

Am plâns împreună, mi-a povestit cum eram bebeluș și câtăbucurie am adus în sufletul ei! Pentru prima oară am auzit căam fost dorită și iubită.

Și, pentru că nu mai vreau să las loc de lucruri nespuse, am ascultat împreună partea din podcast unde povestești cum ai învățat-o pe mama ta să fie bucurie. Eu n-aș fi găsit cuvintele potrivite. Așa că i-ai spus tu în locul meu. Mama s-a uitat la mine cu cea mai iubitoare privire!

Datorită ție, am câștigat-o pe mama 100%! Și amândouă o săne bucurăm de fiecare zi care ne-a mai rămas!

Ce, crezi că am terminat? Nu. Următorul pe listă a fost job-ul. Sunt contabilă. Toată viața mi-am dorit să croiesc haine. Așa că , încurajată de soțul meu, mi-am cumpărat o mașină de cusut și m-am înscris la un curs de croitorie. Când o să știu destul de bine, îți fac și ție ceva!

Îți mulțumesc pentru tot! Două ore de podcast cu tine și Mihai au schimbat în mine ce n-am reușit într-o viață!

Te caut când împlinesc 50 de ani, de fapt… 44. Până atunci, o să fac tot ce ține de mine ca să fiu fericită.

Iartă-mă dacă ți-am răpit timpul. Scrisoarea asta este pentru mine, să nu uit niciodată cine m-a trezit.

Monica V.”

Discuția pe care eu am avut-o în studioul lui Mihai Morar m-a răscolit câteva zile. Nicio altă apariție a mea nu a generat atât de multe reacții extrem de puternice.

Mă bucur din toată inima că mi-am dat voie să fiu vulnerabilă. Sunt extrem de recunoscătoare pentru fiecare mesaj pe care l-am primit, pentru fiecare comentariu pe care l-ați lăsat pe canalul Fain și Simplu!

Am văzut multe sfere. Din ce în ce mai multe!

Când realizezi că succesul vine din fiecare portiță pe care ți-o deschizi în inima ta, din fiecare pas pe care îl faci înăuntrul tău, din fiecare bătaie de inimă liberă de orice apăsare, totul devine simplu.

În emisiunea lui Mihai am vorbit mult despre trenuri. Și despre gări. Despre ce trebuie să facem dacă ne-am urcat în trenul greșit și despre curajul de a pleca din gările nepotrivite. Fiecare om are trenul potrivit lui. Uneori, e suficient să fluture cineva un steag alb de pe peron, ca să-ți dai seama dacă trebuie să pleci sau ar fi trebuit să rămâi.