Când îl chemi, copilul tău vine cu frică sau cu bucurie
21 Octombrie 2016, 06:26 • comentariiÎmi amintesc cum eram eu mulți ani după ce mi-am luat permisul. Mi-era de ajuns să văd un polițist pe marginea drumului că și începeau să-mi transpire palmele. Niciodată, un polițist nu te oprea să vadă dacă e totul în regulă ori să-ți dea avertisment verbal. Întotdeauna, polițiștii te opreau să te găsească ei cu ceva. Dacă aveai toate actele, asigurarea, verificarea tehnică și rovigneta, dacă purtai centura și mai vorbeai și la căști le făceai misiunea și mai complicată. Atunci, verificau de exemplu cauciucurile. Poate în aprilie încă le aveai pe cele de iarnă, sau poate în octombrie au fost 25 de grade și până la mijlocul lunii nu te-ai gândit să le schimbi cu cele pentru zăpadă. Dacă și astea erau în regulă poate îți lipsea triunghiul. Sau pătratul, sau cercul, ori 50 de lei din talon ori cineva important, câteva funcții mai sus. Ei bine, avem tendința să fim acel polițist. Să găsim ceva cu orice preț. Să ne pedepsim copilul pentru ceva, orice. Cunosc persoane care își băteau copiii în avans, pe care-l nimerea, chiar dacă îl enervase celălalt. Pe principiul: "Oricum o să facă el ceva". Există vreo zi lăsată de Dumnezeu în care să poți spune la sfârșitul ei: "Astăzi nu am făcut niciun reproș. Nici copilului, nici partenerei, nici părinților mei, nici colegilor, șefilor, partenerilor de trafic, statului, guvernului, societății, Uniunii Europene, lui Obama, Putin, Buda, Papa, Dumnezeu". Dacă îmi cert copilul mereu el nu poate veni spre mine relaxat și fericit. Se va gândi mereu, cu inima strânsă: "Oare ce nu-i convine din nou?" Dacă eu mă cert cu Dumnezeu, sau mă plâng și caut motive de nemulțumire în fiecare zi, Dumnezeu, când îl chem sincer și cu credință, oare nu se gândește: "Ce nu-i convine iar?"
Înainte să-ți chemi copilul la raport gândește-te de două ori. Numără câte reproșuri ai făcut deja pe ziua respectivă și, cine știe, poate ți-ai făcut deja norma. Nimeni nu așteaptă de la noi performanțe în materie de reproș. Toți cei cărora le facem reproșuri sigur le contabilizează undeva, în suflet, în frustrare... Și nu am vrea vreodată să ne trezim că ne bate la ușă returul. Când iti chemi copilul , ce crezi? Cum vine spre tine? Cu frica sau cu bucurie? Când îl cheminpe Dumnezeu, ce crezi? Vine spre tine cu bucuria ca ai credinta sau cu îngrijorarea că te îndoiești?
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult