Când am fost ultima oară, în 2019, pe scena Sălii Polivalente din Cluj, acolo unde visează toți artiștii să ajungă, dar foarte puțini reușesc să adune spectatori cât să umple sala și să susțină cheltuielile de organizare, le-am spus colegilor mei înainte de a urca pe scenă:

„Bucurați-vă, nu se știe când și dacă mai urcăm vreodată pe scena asta și mai avem atâția oameni adunați sub o singură cupolă!”.

Am trăit fiecare secundă cu bucuria imensă a șansei pe care am primit-o de la Univers!

Când am jucat pe 3 martie 2020 ultimul spectacol la Sala Palatului, le-am spus colegilor mei: „Bucurați-vă, am sentimentul că n-o să mai ajungem degrabă aici!”.

Acum încercăm să ne adunăm penele de pe jos și să ne reconstruim aripile, după un an și jumătate de pauză. Ne ducem în 12 orașe să susținem spectacolele restante de dinainte de pandemie. Iar mie îmi vine în fiecare zi să le spun colegilor mei: „Bucurați-vă, nu se știe când mai ajungem la Timișoara, Deva, Drobeta, Suceava, Bistrița”...

Le spun asta și spectatorilor noștri. Am senzația că pandemia le-a răpit oamenilor răbdarea. Le-a stins flacăra bucuriei și, pentru că au fost privați de multe lucruri mult timp, acum au senzația că totul li se cuvine. Am așteptat un an jumate, mie să-mi faceți toate poftele, am așteptat un an jumate, mie să-mi dați, să-mi spuneți, să-mi răspundeți, să-mi reacționați, pe mine să mă serviți, să mă răsfățați…

Toți „am așteptat” un an și jumătate. Și unii nu au așteptat degeaba. În timpul în care „au așteptat” să treacă, au înțeles că nu ne vom mai întoarce niciodată la ceea ce a fost înainte. Că pentru unii dintre noi pandemia a săpat adânc în conștiințe și a făcut lumină în cap. Unii dintre noi ies din pandemia asta știind că nimic nu li se cuvine, că nimic nu e sigur, că totul se poate schimba într-o clipă, că poți câștiga spectaculos sau poți pierde tot, că pot să apară oameni surpriză în viața ta și pot să dispară oameni pe care îi credeai acolo pentru totdeauna.

Bucurați-vă de ceea ce aveți, de cine sunteți, de cine vă iubește!

Bucurați-vă că astăzi ați primit o nouă zi!

Măcar cu asta să fi rămas din pandemie și nu s-a întâmplat degeaba...

Am scris, în pandemie, „Astăzi, aici, acum” - o carte pe care o iubesc din toată inima și în care am pus cele mai frumoase gânduri din tot ce mi s-a întâmplat în ultimii ani. Am învățat să merg mai departe din orice și, mai ales, să trăiesc conștient. Împart lumii din bucuria mea!

Zurli nu mi se cuvine. Nici mie, nici echipei, nici plătitorilor de bilete sau cumpărătorilor de produse.

Zurli este bucuria copiilor! Și, după ce eu nu voi mai fi aici și colegii mei își vor fi văzut de drumul lor și părinții de viețile lor, în inimile copiilor va trăi veșnic cea mai frumoasă amintire din copilăria lor: lumea Zurli, o lume în care ei, preț de un cântec, o emisiune, un spectacol, o îmbrățișare, au fost fericiți.

Pentru că așa a vrut Dumnezeu!