Eu știu pentru ce am muncit în această jumatate de an.

Mă uitam la inceputul lunii la imaginile de la știri cu inundațiile din Turcia și cutremurul din Nepal și brusc am vazut ușor altfel toate lucrurile în jurul meu. Am aruncat privirea în sufragerie și mi-a venit în minte întrebarea: cu ce-aș rămâne dacă într-o orā s-ar dārâma tot?

M-am uitat ușuratā la laptopul de pe masā gândindu-må cā am în el tot ce am am scris plus poze și amintiri. Si-apoi mi-am imaginat brusc o piatră cāzutā pe el sau mac-ul meu care înoatā în ape tulburi și am înteles că nici el nu e “locul sigur”. Si dacă “moare “ laptopul, cu ce rămân?

Cu ce-am reușit să strâng în suflet în aceastā jumāte de an.

Cu ce-am simțit, cu ce-am trăit, cu ce m-am bucurat cu ce-am vāzut și mai ales cu ce-am iubit.

Nu am avut conflicte cu nimeni. Am avut probleme, au fost neînțelegeri, am întâlnit oameni cu care nu m-am potrivit. Dar am avut grijă sā închid aceste relații lăsând libertatea de a merge mai departe și mie și celorlalți. Nu m-am certat cu nimeni. Au fost cele mai solicitante luni din viața mea și totusși cele mai echilibrate. Nu datorez nimic nimanui, mi-am platit toate facturile mi-am onorat toate promisiunile.

Am facut tot ceea ce a ținut de mine și am lucrurile “în curat”. Am muncit să produc multă bucurie, m-am concentrat să văd partea bună mai degrabă decât pe cealaltă iar în privința copilului meu – cel pe care încă mai trebuie să-l ghidez, am făcut tot ce trebuia pentru ca ea sa fie fericită si să-si câștige încrederea, credința, știința și independența.

Mie, viitura, nu are ce să-mi ia. Pentru că eu în acestă jumătate tot ce-am strans, am strans în suflet