Ne vedem în februarie, la o cafea...“ asta mi-a scris un prieten, cu care am băut ultima cafea în luna iulie. I-am răspuns instant: “Avem un an întreg să nu ne vedem.”

Am avut destule zile în care să ne gândim la rezoluții, la mesaje pozitive, sincere, făcute... și pre(a)făcute. Gata! Hai să închidem borcanul cu miere și să-l deschidem pe cel cu hrean. Să luăm o linguriță, care să ne ardă limba și să omoare toți microbii care se transformă în cuvinte mincinoase sau lingușitoare.

Promit să introduc hreanul în viața mea, ca aliment de bază. În loc de cafea! Să-mi țină limba vie și să nu-i dea voie să spună ceea ce inima nu simte și mintea nu crede. Uneori, limba asta se apucă să vorbească... fără cap... și se trezește în mijlocul unei conversații, fie blocată, brusc, în propoziții încâlcite, fie alunecând pe cuvinte mieroase.

Să reușești să-ți ții limba în gură. Ce mare lucru! Cei mai mulți umblă cu limba scoasă și se miră că iau tot felul de microbi.

Avem un an la dispoziție să nu ne vedem, să nu ne ajutăm, să nu ne surprindem.

Avem un an la dispoziție să nu aducem nimic nou în viața noastră, să facem aceleași lucruri pe care le făceam și anul trecut.

Avem un an la dispoziție să păstrăm lângă noi oameni care n-au curajul să plece.

Avem un an la dispoziție să nu ne umplem corpul cu alimente care ne dau energie și necesarul de vitamine.

Avem un an la dispoziție să nu ne mișcăm, nici măcar o jumătate de oră pe zi.

Avem un an la dispoziție să nu învățăm ceva nou.

Avem un an la dispoziție să-l pierdem.

Nu pierdem timpul nimănui. Și nici nu pot face asta, pentru noi, oamenii cărora nu le permitem.

Dar ne putem baza fiecare pe noi, 100%.

Crede-mă! Nimeni nu-ți poate pierde timpul mai mult decât ți-l poți pierde tu.

Fă ce spui și spune numai despre ceea ce faci!

În rest, ține minte: ai în față un an întreg. Tu îi pui pe “Nu” sau pe “Da” în dreptul fiecărei zile.

Spor! Nu te culca pe-o ureche, pentru că timpul îți scapă printre degete.