Stop Joc am crezut că e doar la joacă. Nu mi-a spus nimeni că în viață o să mă joc mult și bine. Că fiecare întâmplare o să fie un joc. Ca nu se termină joaca odată cu ieșitul din copilărie. Că “țaranul e pe câmp" rămâne pe câmp și el își ia o nevastă și nu o dădacă atunci când suntem mici, iar după ce creștem își ia o amantă și înca una și înca una și poate și să își ia tălpășița când nu ești atentă… și tu , omule mare, nu știi că poți oricând să spui Stop Joc. Nu mi-a spus nimeni că "Omul negru" vine când ți-e lumea mai dragă, nu neapărat la ore fixe, că poate să fie îmbrăcat în cele mai frumoase culori, să-ți facă cele mai multe mizerii și că în loc să te transformi în stană de piatră,tu ,omule mare, poți spune simplu: Stop Joc. Nici despre "mi-am pierdut o batistuță mă bate mămica" nu mi-a spus nimeni că se va transforma în "mi-am pierdut timpul cu tine, mă bate Dumnezeu dacă mai pierd o secundă” și că trebuie să spun Stop Joc. Ar trebui să învățăm de mici să spunem Stop Joc la fel de tare și de ferm de fiecare dată când cineva ne strică jocul. Când Mama tanti lu’ Neluțu vine și îți ia mingea din fata blocului, nu schimbi jocul cu “țară, țară, vrem ostași”, că nu mai ai nevoie de minge. Spui Stop Joc și te duci la Tanti mama lu’ Neluțu și îți recuperezi mingea. După care e treaba ta să alegi de-a ce te joci mai departe. Pentru că undeva, în amigdala aia care păstrează amintirile tale, tu nu o să memorezi fapta reprobabilă a cucoanei din bloc, ci slăbiciunea cu care ai acceptat situația. Și uite așa, mai punem încă o cărămida la respectul de sine. Trebuie să știm să strigăm Stop Joc la Lapte Gros suficient de tare atunci când jocul devine inconfortabil, în așa fel încât mai târziu să putem spune același Stop Joc și când unele relații ne vor cocoșa. Mie mi-a luat 40 de ani. Stop-ul era interzis în capul meu. Învățasem că jocurile trebuie jucate cât mai mult și acceptasem că se joacă în doi, trei sau mai mulți… Nu e ușor să-ți asumi să fii cel care strigă Stop Joc. Preferi să facă asta altcineva, să își ia jucăriile și să plece, iar tu să crezi mereu că el a fost “fraierul”. Să fii cel care strigă Stop Joc înseamnă să știi suficient de multe despre tine, să ai încredere că jocul următor o să fie și mai interesant, să te adaptezi repede și frumos la joaca altor jucători... să riști să nu te mai joci o bucată de vreme. Nu am știut să strig Stop Joc și fie m-am trezit "cu buza umflată” după ce îmi luam câte o minge în freză în timp ce auzeam strigându-se în partea “adversă” Stop Joc, fie întindeam niște jocuri până se terminau toate în “elasticul”. Am învățat să spun Stop Joc. Să strig. Și ce să vezi, cei cu care mă jucam nu și-au luat jucăriile ca să meargă la grupa mică. Nici nu și-au pus mâinile în piept și nici n-au bătut îmbufnați din picior. Ba chiar m-au auzit. Și s-au oprit. Și m-au intrebat: vrei să facem o pauză? Iar cel mai mare câștig de când am învățat să spun asta a fost să aud: “vrei să ne jucăm altceva?”