Sunt perioade în viața mea când mă arunc în mâncare de parcă aș fi trăit într-o viață anterioară în satul Flămânzi. De fapt, eu sunt tot satul Flămânzi la un loc. Sau îmi mai place să spun că în anumite momente iese la iveală "micuțul somalez " care stă ascuns undeva și din când în când își face simțită prezența. De fapt mi-am dat seama că percep ceea ce lipsește din viața mea ca pe un mare gol. 
Dacă îmi lipsesc iubirea, liniștea, siguranța, banii, prietenia, obiectivele, oricare dintre ele, atunci când nu sunt prezente în viața mea lasă un mai mare sau mai micuț... gol. Iar golul respectiv se așază în stomac. Și atunci, cel mai la îndemână, îmi vine să umplu golul. Golul din stomac. Doar că din păcate cu cât mănânc mai mult cu atât se face golul mai mare. Parcă hrănindu-l cu mâncare, în loc să scadă, crește. Până într-o zi când îmi amintesc că golurile din stomac nu așteaptă alimente. Că sunt emoțiile unor decizii neluate, sunt stările inspirate de frici. Și atunci, mă repoziționez. Iau decizii și omor frici. Și încet, încet, golul se umple, stomacul meu se liniștește, mintea mea se ocupă cu activități pozitive și corpul revine în limitele în care se simte bine. Din păcate, de fiecare dată când golul se așază în stomac, uit în prima fază care-i treaba cu el și îi servesc gustări la ore târzii din noapte. Sper că de data asta a fost pentru ultima oară. Ce bine ar fi dacă oamenii în loc să ne spună " Te-ai îngrășat!!!" ne-ar întreba "Ce lipsește din viața ta? ".