Am confundat, de multe ori, suflatul în aripi cu "căutatul în coarne". Târziu, mi-am dat seama că si una și alta mă vor afecta, într-un fel sau altul.

Trebuie să-ți asumi că, suflând în aripile cuiva, indiferent că îți este copil, iubit, coleg, angajat, prieten sau simplă cunoștință, persoana respectivă își va deschide aripile și va câștiga lucrul cel mai de preț din lumea asta: libertatea! Și... e posibil să vină o zi, în care va alege să zboare departe de tine!

Totuși, libertatea rămâne cel mai frumos dar pe care îl poți face cuiva pe care îl iubești! Nu există nicio stare care să facă mai fericit un om! Nici îndrăgosteala, nici succesul, nici bunăstarea, nici sănătatea nu sunt apreciate la adevărata lor dimensiune, dacă nu suntem liberi.

Eu am ales să suflu în aripile celor pe care îi iubesc și să îi ajut, astfel, să-și câștige libertatea! Cei care m-au iubit, cu adevărat, s-au întors la mine sau n-au plecat niciodată!
Uneori, chiar în cazul aceleiași persoane, am confundat suflatul în aripi cu "căutatul în coarne".

Și, cu cât le căutam eu mai mult, cu atât creșteau drăcușorii, bine ascunși undeva, în spatele cornițelor... Până când, într-o zi, m-am trezit cu o imagine pe care nu-mi doream să o văd vreodată! Nu i-am ajutat cu nimic pe cei cărora le-am suflat în coarne. Ba, mai mult, mie mi-am făcut mult rău! De unii dintre ei a trebuit să mă despart, pentru că înțepau foarte tare cornițele lor... supradimensionate!

Astăzi, sunt atentă ce dau mai departe, în relațiile mele: dau însetatului apă vie sau apă "nevie" (ca să nu folosim acel cuvânt...). Izvorul meu e nesecat.

Puterea mea de a sufla în aripi e cu atât mai mare, cu cât suflu mai des!

Aleg să am în jurul meu oameni liberi, oameni fericiți! Lângă mine pot crește și își pot deschide aripile. Nu e o promisiune, e o certitudine!