"- Da' ce-am făcut?"

Nu înțeleg de ce primul impuls, atunci când cineva spune ceva interpretabil, e să mă gândesc la un lucru negativ.

Speța 1:

"- Trebuie să vorbim, spune George Zafiu.

- Nu ajung decât săptămâna viitoare, îi răspund eu. Dacă vrei, vorbim acum.

- Nu, nu e o discuție de telefon, e o poveste de-o cafea... lasă, poate să aștepte până te întorci, îmi răspunde el.

- Dar ce-am făcut, întreb cu zâmbetul pe buze... mai în glumă, mai în serios.

- Nimic, vreau să vorbim pe îndelete."

Speța 2:

" - Sună-mă când poți să vorbești. Trebuie să-ți spun ceva, îmi scrie Fifi pe Facebook.

- Ce s-a-ntâmplat? îi răspund.

- Nimic important, nimic grav, dar nu îmi place să scriu. Prefer să vorbim... sună-mă, când poți!

- Te sun diseară să vorbim."

Speța 3

" - Bravo!

- Da' ce-am făcut?"

Cred că am fost atât de mult criticați și atât de mult ni s-au scos în evidență lucrurile negative, încât frica de a nu fi perfecți, tendința de a crede că ceva e defect în noi, că ceva nu funcționează cum trebuie sunt exacerbate, așa că primul impuls e de a ne simți vinovați, înainte de a ne simți apreciați. Există în noi convingerea că tot ce facem e reproșabil. Că, oricât de bine am fi făcut ceva, o să se găsească cineva să ne critice. E drept că, atunci când întrebi pe cineva "cum ți se pare, ce crezi?" tendința e să găsească, neapărat, ceva criticabil, ceva de corectat, ceva de schimbat.

Până la urmă, poate e în firea omului să se găsească în treabă cu orice preț, indiferent dacă e treaba lui sau a altcuiva.

Dacă vom deveni conștienți că nu orice critică e constructivă, vom critica mai rar! Dacă vom deveni conștienți că nu tot ce facem e criticabil, vom învăța să ne relaxăm și să primim cu brațele deschise aprecierile! Până când vom începe să ne simțim, în primul rând, de apreciat.