Am o problemă cu depistarea situațiilor mincinoase din viata mea. Mă prind greu. După ce știe tot satul...aflu si eu. De ce nu-mi spun mie oamenii din timp? Pentru că eu apăr mincinosul cu îndârjire. Iar cei care stiu ca lucrurile stau altfel încep să fie nesiguri de informațiile lor. Chiar si cei care au văzut desfăsurarea neadevărului, cand mă aud pe mine sustinând micinosul, nu mai sunt siguri pe ceea ce au văzut. Când cred eu că ceva e alb, nu mă împiedic de niște pete. Că nu poți mereu să te incurci in faptul că au căzut picături de supă pe cămaşă. De ce aş crede că e o cămaşă pătată? E doar o camasa cu nişte pete... Se pătează oamenii, nu insemnă că le place lor să fie pătaţi. Așadar, relații cu toată increderea. Nu fac economie de sentimente, emoții, energie. Cum să cred că altcineva ar vrea să fie nesincer. Dacă nu cred în celălalt într-o secundă aş opri tot. Cred în sinceritatea din relații. Când iubesc o fac sincer, din toată inima , când îmi urmăresc cu atenție interesele sunt onestă de la bun început si vorbesc despre obiectivele mele. Nu am exersat niciodată urmărirea propriului interes păcălindu-i pe ceilalți. Nu am sacrificat pe nimeni pentru avantaje oferite de alții. Nu am călcat peste morminte pentru a ajunge unde vreau. Nu am zâmbit pentru că as putea să exploatez niște relații. Nu am închis ochii unor infidelităţi de teama de a nu rămane singură, nu am pozat in altcineva. Nu atrag si nu cultiv relatii în minciună. Poate e motivul pentru care m-am trezit în minciunile altora. Pentru că plec cu toată credinţa nu am învăţat încă să depistez din timp situațiile false. Mă prefer așa. Acordând prezumția de sinceritate. Prefer să acord fiecărui om şansa sa nu mă mintă. Restul, nu depinde de mine .