Ce facem în weekend? Recomandări pentru weekend-ul 24-25 aprilie
23 Aprilie 2021, 13:34 • comentarii
1. La ce ne uităm?
„Bolt" este un film de animație cu de toate: umor, aventură, suspans și emoție.
Aventurile lui Bolt și a celor doi prieteni ai săi, o pisică și un hamster, încep atunci când stăpâna lui, Penny, este răpită. Micuțul câine care în viața lui de zi cu zi este și personajul principal al unui serial, fuge de pe platourile de filmare pentru a o „salva”. Ce nu știe el este că, de fapt, superputeri are doar pe platoul de filmare, nu și în viața de zi cu zi.
Cu toate acestea, câinele trece de la postura de super-erou fictiv la super-erou real. Așa înțelege că nu ai nevoie de superputeri pentru a fi erou!
Filmul transmite valori foarte importante pe care fiecare om ar trebui să și le însușească: prietenia, loialitatea, curajul sau spiritul de sacrificiu.
2. Unde putem să ieșim?
La doar 15 km de centrul orașului București se află localitatea Mogoșoaia, care deține Parcul și Palatul Mogoșoaia. Domeniul este destul de mare și se pot face picnicuri, te poți plimba cu bicicleta, poți servi doar o înghețată sau vată pe băț sau poți face câteva poze în natură.
Grădina Palatului este absolut superbă, iar o plimbare pe lângă lac este oricând binevenită. Priveliștea este una care îți va rămâne în minte mult timp după și cu siguranța vei vrea să te reîntorci. Pe lângă acestea, Palatul găzduiește și un restaurant cu o terasă, perfectă pentru zilele petrecute alături de cei dragi.
Adresă: Str. Valea Parcului 1, sat Mogoșoaia; comuna Mogoșoaia
3. Ce putem să vizităm?
Dacă tot am amintit puțin mai sus despre Palatul Mogoșoaia, ne-am gândit să mai rămânem puțin aici și să-l vizităm. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, bucătăria, casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții.
Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu. Construcțiile impunătoare ascund multe povești străvechi, iar noi credem că este o lecție perfectă de istorie indiferent de vârsta vizitatorilor.
Adresă: Strada Valea Parcului nr. 1 Mogoșoaia, Telefon: +4021 350 66 18, E-mail: office@palatebrancovenesti.ro.
Program de vizitare:
Pentru perioada 01 nov-31 martie, programul va fi:
Marți – Vineri 9.00-17.00,
Sâmbăta și Duminica 10.00-18.00
În perioda 01 mai – 31 octombrie:
Marți – Duminică 10.00-18.00
Tarife:
- adulți: 6 lei;
- elevi, studenți, pensionari: 3 lei;
- persoanele cu handicap, preșcolarii, studenții la Arte: gratuit;
4. Unde putem să mâncăm?
Dacă vreți să luați masa într-un loc colorat, atunci vă recomandăm Bistro „Acuarela". Cu o curte frumos amenajată, plină de scaune colorate, umbreluțe la fel de colorate și multă voie bună, bistro-ul este o locație care te face să te simți ca acasă.
Atmosfera prietenoasă, design-ul viu și detaliile atent alese te vor face să te reîntorci cu siguranță.
Adresă: Strada Polonă Nr 40, București 030167
Telefon: +40 745 662 889
Program: Luni - Joi: 12.00 - 21.00
Vineri: 12.00 - 18.00
Sâmbătă - Duminică: 10.00 - 18.00
5. Activități de făcut în casă:
Jucați-vă cu copiii, orice! Recomandarea din acest weekend este „Care este originea?"
Este un joc simpatic, care cu siguranță le va plăcea copiilor.Ne gândim la mai multe cuvinte și la originea lor… sau la origini care li se potrivesc. Fiecare spune câte o propoziție.
Adultul spune: mierea vine de la… și copilul completează – de la albine.
Elevul vine de la… școală.
Laptele provine de la… vacă.
Pâinea, apa, ploaia, lumina, muzica, oul… de unde vin? Haideți! E rândul vostru.
Pentru mai multă inspirație, accesați:
* articolele de pe blog - https://mirelaretegan.ro/antrenorul-parintilor/jocuri/
* cărțile din colecția Jocurile Mirelei - https://www.magazinulzurli.ro/carti/jocuri-de-jucat
6. Ce citim?
Una dintre cele mai îndrăgite povești de copii este „Cei 3 purceluși". Personajele vor să-și construiască, fiecare, propria casă, însă pe drum întâmpină diverse obstacole. Exact ca în viaţă, există şi un personaj negativ, care încearcă să îi abată de la drumul lor: lupul cel rău.
O pildă educativă, care transmite o morală importantă atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari: fii muncitor și ajută-ți prietenii la greu. Atunci când faci ceva, fă cât poți de bine!
Puteți găsi Poveștile Zurli în Magazinul Zurli - https://www.magazinulzurli.ro/carti/povestile-zurli
7. De neratat
- Emisiunea pentru copii „Casa Zurli”, în fiecare duminică, la ora 9:00, pe Antena 1.
- „Antrenorul Părinților", în fiecare duminică, de la ora 11:00, la Europa FM sau pe site-ul www.europafm.ro și canalul de Youtube Mirela Retegan.
- Spectacolul de duminică, 25 aprilie, de la ora 18.00- Iuti - „Prietenul la nevoie se cunoaște”: https://bit.ly/IutiZurli
Bucurați-vă! Distrați-vă! Jucați-vă! Și spuneți mai des: „Te rog!”, „Iartă-mă!”, „Mulțumesc!” și „Te iubesc!”.
#AntrenorulPărinților
Photo by Nikola Saliba on Unsplash
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult