#FilmePentruPărinți- „Tata mută munții" („The father who moves mountains")

30 Septembrie 2021, 21:22    •   
comentarii
Galerie

„Tata mută munții" este un film bazat pe fapte reale. O poveste de-a dreptul emoționantă, despre un tată care se dovedește că poate face orice sacrificiu pentru a-și găsi copilul dispărut printre munți.

Filmul spune povestea fostului ofițer SRI Mircea Jianu (Adrian Titieni), care primește un telefon în care află că fiul său a dispărut în munții Bucegi. Lăsându-și în urmă soția însărcinată, Mircea pornește în grabă spre Bușteni, în încercarea de a afla cât mai multe despre cele întâmplate și cu speranța de a-și găsi fiul viu și nevătămat.

Grija fără limite și situația incertă care se derulează îl face pe fostul ofițer să fie disperat, luând decizii de moment, fără a se gândi la propria lui persoană.

Ignoră orice sfat din partea salvamontiștilor și încearcă să urce pe potecile pline cu zăpadă pentru a-și găsi fiul.

După zile întregi de căutări zadarnice, Mircea decide să apeleze la un prieten de-al său, Filip, care aduce la baza muntelui o întreagă echipă SRI, pentru a începe noi căutări, mult mai detaliate. În urma acestui demers, intra în conflict cu salvamontiștii, presa și cu alți oameni disperați la rândul lor să își găsească copiii pierduți în munți.

Toți banii din lume și toate relațiile pe care Mircea le are, nu sunt de ajuns, intrând în confict deschis și cu administratorii pârtiei și cu cei de la gondola. Încet, încet, ajungând la concluzia că băiatul va fi găsit cel mai probabil doar după topirea zăpezii, toți cei din jurul lui Mircea încep să plece.

Dar tatăl rămâne ferm pe poziții, refuzând să accepte că fiul său este mort și continuând căutările de unul singur. Astfel, el devine un prizonier al sorții, un părinte disperat să se lupte cu orice forță a naturii pentru a-și revedea fiul.

Al doilea lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, ,,Tata Mută Munții" e un spectacol în sine, cu cadre minunate ale munților Bucegi. Actorul Adrian Titieni reușește să transforme personajul dintr-un fost ofițer SRI, care așteaptă încă un copil, într-un personaj influent și puternic care nu poate fi oprit de absolut nimic în lupta de a-și găsi fiul, acest nimic absolut fiind stopat în momentul în care natura decide că lupta trebuie să se oprească. Cu toate acestea, Mircea Jianu nu renunță nici măcar în ultimul ceas la lupta cu natura, convins fiind că trebuie și va reuși să își găsească fiul.

Filmul ne demonstrează că puterea unui părinte chiar poate muta munții din loc și că iubirea paternă este fără doar și poate unul dintre cele mai frumoase sentimente.

Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii.

Filmul poate fi vizionat pe Netflix, dar și pe alte platformele de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag!

Photo credit: cinemagia.ro

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult