#FilmePentruPărinți- „Grădina secretă" („The secret garden")
28 Octombrie 2021, 21:29 • comentarii„Grădina secretă" este un film extrem de emoționant despre copilărie, visuri, curaj, regăsire și puterea de a trece peste o tragedie personală.
Rămasă orfană după un cutremur, Mary ajunge sa trăiască în conacul unchiului ei. Acolo, doamna Medlock, menajera, îi impune chiar de cum ajunge câteva reguli stricte și nici măcar nu vrea să îi acorde atenție. Pentru ea, este în plus și își dorește să o vadă cât mai puțin.
Doar că, curioasă din fire Mary vrea să descopere întreg conacul, iar astfel află de fapt că mama ei a avut o soră geamănă, regretata Lilias Craven. Totuşi, nu după mult timp, începe să se apropie de servitoarea Martha Sowerby care îi povestește despre o grădină secretă aflată în apropierea casei, unde mătuşa ei cultiva trandafiri nespus de frumoşi. Mary devine interesată atât de grădină, cât şi de nişte suspine misterioase pe care le aude noaptea în casă.
Așa îl găsește pe Colin, verișorul lui, un băiețel bolnăvicios cu multe temeri. Nu ieșise niciodată din cameră, nu putea să meargă și se temea de moarte. La fel ca și Mary, Colin suferă de singurătate, simțindu-se nedorit de tatăl lui care nu îl mai vizitase de mult timp, cu toate că stăteau sub același acoperiș.
Dar, pentru că magia este prezentă pe tot parcursul filmului, Colin se reface complet, iar lordul decide să se întoarcă la Colin și să petreacă timp cu el.
În concluzie? O fetiță reușește să aducă un strop de culoare într-o casă neospitalieră și plină de restricții. Și cel mai important, pune speranță în sufletul unchiului ei, care dorește după mulți ani să-și vadă propriul copil. Acea scenă de la finalul filmului- regăsirea tată-fiu este una dintre momentele cheie ale filmului. La finalul filmului, Mary se simte în sfârșit acceptată și iubită.
„Grădina secretă" este fără doar și poate unul dintre filmele care îți demostrează că viața merită trăită din plin, iar zâmbetul și sufletul de copil e nevoie să-l păstrăm mereu.
Dacă știi unde să te uiți, vezi că întreaga lume este o grădină.
Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii. Filmul poate fi vizionat pe netflix și pe alte platforme de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag!
Photo credit: cinemagia.ro
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult