Acum 11 ani am făcut primul teambuilding cu Zurli

10 Februarie 2021, 16:29    •   
comentarii

Ce se face într-un teambuilding?

Se ia toată echipa, de la manager la șofer, se duc toți oamenii într-un loc în care, timp de câteva zile, experimentează lucruri pe care nu le fac în mod normal, în activitatea lor profesională.

Am organizat tot felul de teambuildinguri de-a lungul anilor. Sunt fericită că am reușit să-i duc pe colegii mei in Cappadoccia, să zburăm cu balonul, în Paris, la ultimul concert Coldplay din Europa, în Israel, să vedem locurile sfinte, în Deltă, la munte, la mare. Toate astea, până să înceapă pandemia.

De un an de zile nu ne-am mai întâlnit în formulă completă. Așa că mi-am luat inima în dinți și, în cel mai greu an (financiar și emoțional), am organizat un teambuilding.

Ne-am împărțit în 3 echipe, alese în așa fel încât să fie echilibrate. Împărțirea s-a făcut de acasă, că să putem pregăti toate detaliile din timp. Fiecare echipă a avut un lider și s-a muncit mult la capitolul idei până când am ajuns la locație. Am găsit o vilă foarte frumoasă - Casa Margo, în Râșnov, și am ales o perioadă în care nu aveam nimic foarte important de făcut.

În prima zi, Echipa 1 a gătit pentru toată lumea (16 oameni): mic dejun, prânz și cină, iar Echipa 2 a pregătit programul de entertainment de după cină. Echipa 3 a fost liberă. Asta s-a întâmplat prin rotație, în cele 3 zile de teambuilding.

Prima echipă s-a întrecut în creativitate: dimineața am avut mic dejun american, la prânz - franțuzesc și seara unguresc. De la meniu la costumația lor, la abordarea clienților și atmosfera din “restaurant”, totul a fost ales în cele mai mici detalii. Ei au făcut programul de entertainment în ultima seară și au ales un program special, românesc, în jurul unui foc în curte, unde am fost invitați să ne lasăm cuceriți de emoții.

Echipa 2 (din care am făcut și eu parte) a punctat la surprize: micul dejun a fost după chipul și obiceiul unor colegi (trebuia să știi că dacă o să comanzi meniul Răzvan, îl primești în cameră, meniul Ghiță e pe bază de fructe și legume, iar în meniul șoferului primești cafea cu țigări).

Prânz mai românesc decât la Echipa 2 - ciorbă rădăuțeană cu salată boeuf, șnițel, cartofi piure și tort de mere, nu există. Iar cina a fost mai mult pe cântat decât pe mâncat. Această echipă, în seara de entertainment, a organizat un escape room. Toți participanții au fost legați la ochi și au trecut prin mai multe probe care le-au pus răbdarea și atenția la grea încercare.

Echipa 3 ne-a dus într-o cu totul alta zonă: Zona ZEN. De la petalele presărate pe scări, la echipamentul pregătit și servirea într-o atmosferă plină de iubire, compasiune și empatie, până la meniul bazat pe hrană sănătoasă, totul a fost impecabil. Programul lor artistic a stârnit hohote de râs, pentru că ei și-au inversat rolurile și au recreat o situație în care ne-am regăsit fiecare cu fixurile și obiceiurile lui.

Am discutat, am votat, am premiat (premii simbolice), ne-am distrat. Dar, mai ales, am avut 3 zile în care să ne reconectăm.

Ne-am dat seama cât de mult am crescut în această pandemie, ce frumos am evoluat, fiecare personal și apoi în echipă și am înțeles exact încotro ne îndreptăm.

O astfel de experiență unește, sudează și relaxează o echipă. Iar noi am avut ocazia să ne amintim cine suntem și ce dorim.

Dacă aveți nevoie de o mână de ajutor în organizarea unor teambuilding-uri pentru echipele voastre, am împărtășit cu mare drag experiența noastră.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult