• Sărbătorile Pascale în Franța

    Sărbătorile Pascale în Franța

    Astăzi, în Joia Mare ajungem în Franța, unde descoperim că aici, la fel ca și în România, Paștele este sărbătorit cu mult fast.

     

    Paștele în Franța înglobează mai multe celebrări, strâns legate una de cealaltă, începând cu câteva săptămâni înainte, cu Marțea Grasă (Mardi Gras) și continuând cu Miercurea Cenusii, Joia Mare, Vinerea Pastelui, Învierea și desigur, Duminica de Paște, urmată de o întreagă săptămână dedicată sărbătorilor pascale.

     

    „Clopotele zburătoare" („Les cloches volantes") reprezintă o tradiție respectată cu strictețe. Se zice că în Vinerea Mare toate clopotele iau cu ele, spre Vatican, durerea celor care au jelit crucificarea fiului lui Dumnezeu. Aceleași „clopote zburatoare" se întorc, însă, în prima zi de Paște, aducând cu ele nenumărate ouă de ciocolată. Din acest motiv, începând cu Vinerea Mare și până în prima zi de Paște, clopotele nu mai răsună.

     

    Un alt obicei care s-a înrădăcinat profund în tradiţia pascală franceză este „la chasse aux œufs"- „vânătoarea de ouă" de ciocolată. Părinţii au grijă să ascundă, în apartament sau în curţi şi grădini, ouă, iepuraşi, pești, clopote de ciocolată, iar copiii se distrează căutându-le. În toată Franţa sunt organizate astfel de „vântori", iar la Paris de exemplu, copiii sunt invitaţi să „vâneze ouă de ciocolată" în diferite locuri cum ar fi Muzeul Ciocolatei, Grădina Zoologică sau parcurile din jurul bulevardului Champs-Elysées.

     

    Un alt joc iubit de copii este rostogolirea unor ouă crude pe o pantă. Oul care „rezistă" până la capătul traseului este considerat „Oul Victorios". El simbolizează piatra care a fost dată la o parte de pe mormântul lui Iisus Hristor, atunci când s-a descoperit că acesta a înviat.

     

    Simbolul iepurașului este înlocuit în Franța cu pești și clopote din ciocolată. Acest simbol are legătură cu o altă tradiție din preajma Paștelui și a zilei de 1 aprilie- Poisson d'Avril (Peștele de aprilie). Cu această ocazie, copiii decupează peștișori din hârtie și încercă să îi agațe de spatele a cât mai mulți adulți. Dacă adultul îi vede pe cei mici, aceștia strigă încântați „Poisson d'Avril !"

     

    În ziua de Paşti, clopotele sună cu putere în toată Franţa, vestind Învierea, iar oamenii se îmbrăţişează şi se felicită. 

     

    În general, francezii obișnuiesc să petreacă Sfânta Sărbătoare cu familia, nelipsind însă de la o liturghie, cel puțin odată după duminica de Paști.

     

    Photo by Annie Spratt on Unsplash

     

     

     

  • #FilmePentruPărinți – „În căutarea fericirii” (The Pursuit of Happyness)

    #FilmePentruPărinți – „În căutarea fericirii” (The Pursuit of Happyness)

    Bazat pe o poveste reală, „În căutarea fericirii" (The Pursuit of Happyness), este un film care transmite un mesaj motivațional foarte puternic: oricât de greu ți-ar fi să-ţi urmezi visul, trebuie să ai puterea să treci peste toate momentele grele, iar eforturile şi credinţa îţi vor fi răsplătite.

     

    Cu toate că în drumul tău spre succes vei întâmpina mai multe piedici care probabil te vor face să vrei să te oprești din drum, gândește-te că tot ele te pot întări și te vor face să vrei să lupți mai departe.

     

    Chris Gardner, interpretat de Will Smith, este agent de vânzări și un tată exemplar din toate punctele de vedere.  Din cauza datoriilor mari pe care le are, Chris este dat afară din apartamentul său din San Francisco, fără a avea vreun loc în care să meargă împreună cu fiul lui. Chiar dacă se simte descurajat și fără speranță, este nevoit să se îmbărbăteze pentru a nu-l descuraja şi pe fiul său.

     

    Chris refuză să cedeze disperării în timp ce se străduiește să-și creeze o viață mai bună pentru el și fiul său. Din dorința de a avea un trai mai bun, reușește să fie stagiar la o prestigioasă firmă de agenți de bursă și, deși nu este plătit, lucrează totuși în speranța că la sfârșitul stagiului va obține o slujbă și va avea parte de un viitor promițător.

     

    Afecțiunea și încrederea pe care fiul său o are în el este un imbold perfect pentru a depăși obstacolele cu care se confruntă.

     

    Un tată care îi dă cel mai de preț sfat fiului său:

    “Dacă ai un vis, ai grijă de el, protejează-l! Când oamenii nu pot face un lucru, vor spune că nici tu nu poți. Dacă vrei ceva, trebuie să-ți iei singur. Punct. Nu lăsă niciodata pe nimeni să-ți spună că nu poți face ceva! Nici măcar pe mine. Ai înțeles?"

     

    Așadar, cele mai importante lecții de viață pe care le putem învăța din acest film sunt:

     

    1. Luptă! Ai încredere în tine și în ce poți face.
    2. Fii determinat
    3. Nu găsi scuze atunci când vrei să faci ceva

     

    Filmul este o lecție de viață care te încurajează să mergi mai departe, orice s-ar întâmpla. Este o poveste care te ține cu sufletul la gură, care te emoționează până la lacrimi, care îți promite că vei pleca cu multe lecții învățate și mai presus de orice îți reamintește să ai încredere în tine și în forțele proprii.  

     

    Cine a văzut filmul? Cum vi s-a părut? Care e visul pentru care ai luptat cel mai mult?

    Pentru cei care nu l-au văzut, sigur îl puteți găsi pe una din platformele de vizionare online. Vi-l recomand din inimă. Dacă aveți și voi recomandări, lăsați-le în comentarii.

     

    Photo credit: cinemagia.ro & justwatch.com

  • Sărbătorile Pascale în Portugalia

    Sărbătorile Pascale în Portugalia

    Portugalia este locul în care poposim astăzi. Aici descoperim că Paștele este diferit decât în altă parte a lumii, el simbolizând mult mai mult decât iepurașul de Paște și ouăle de ciocolată.

     

    Fiind o țară tradițional catolică, au loc o multitudine de tradiții și ritualuri religioase în fiecare oraș și sat, care marchează sfârșitul postului și comemoreză Patimile, Răstignirea și Învierea lui Isus Hristos.

     

    Una dintre tradițiile lor este- „compasso"– colindatul din casă în casă a unui mic grup de oameni care are loc în multe sate și orașe mici. Aceste grupuri sunt de obicei conduse de preotul satului, care intră cu o cruce în casele oamenilor pentru a anunța vestea învierii lui Iisus. Familiile care primesc tradiția pun în fața ușii lor un covor din flori și se plimbă în jurul acestuia pentru a săruta statuia lui Hristos pe cruce.

     

    Festivitățile naționale nu sunt complete fără „folar", o pâine dulce sau sărată, cu un ou fiert în mijloc, care simbolizează abundența după perioada de post a Postului Mare, dar este, de asemenea, o modalitate de a împărtăși și de a menține în viață tradiția portugheză.

     

    Mulți copii își vizitează nașii, pentru a fi serviți cu desertul de Paște care simbolizează prietenia, uniunea și reconcilierea. De asemenea, aceștia le oferă naşilor o ramură de măslin în Duminica Floriilor.

     

    În Ponte de Lima, în fiecare an se alege un „mordomo", care plăteşte masa de Paşti pentru tot satul.

     

    În sud, în dimineaţa zilei de sâmbătă, păstorii îşi duc turmele de oi în centrul oraşului pentru a fi binecuvântate.

     

    Atât în Lisabona, cât și în Porto, atelierele de Paști ajung să atragă multe familii, iar portughezii aleg din ce în ce mai mult să sărbătorească această zi într-un mod distractiv.

     

    În Portugalia, Paștele este una dintre cele mai iubite sărbători pentru populație și acest lucru se datorează faptului că este una dintre cele mai religioase țări din Europa.

     

    Photo by Mohammad Ali Jafarian on Unsplash

  • (48) #JocurileMirelei- Scrisoare cu rugăminți

    (48) #JocurileMirelei- Scrisoare cu rugăminți

    Alegeți zece oameni și încercați să formulați o cerere pentru fiecare. Apelăm, din nou, la bilețele. E nevoie de zece, pe care scriem numele fiecăruia. Apoi, pe fiecare bilețel scriem o rugăminte.

     

    Iată câteva exemple:

     

    Dragă Bunică, te rog să-mi faci și mie câteva clătite, zilele acestea.

     

    Dragă Mamă, aș vrea să petrecem împreună, doar noi două, o oră. Aș vrea să stăm și să vorbim despre toate.

     

    Dragă Tată, aș vrea să mergem împreună într-o călătorie…Scurtă, cu metroul.

     

     

    Mai multe jocuri găsiți în aplicația Zurli, categoria părinți. Puteți descărca aplicația pe:

    Google Play: https://bit.ly/332W2yH
    App Store: https://apple.co/3faVYzi

     

    Descoperiți mai multe idei de jocuri în cărțile din colecția Jocurile Mirelei – https://www.magazinulzurli.ro/carti/jocuri-de-jucat

     

    #jocurilemirelei #unjocpezi

     

    Photo by Jonathan Borba on Unsplash

  • Sărbătorile Pascale în Germania

    Sărbătorile Pascale în Germania

    Astăzi ajungem în Germania, unde aflăm că tradițiile de acolo se aseamănă destul de mult cu ale noastre. Avem o mulțime de elemente comune precum vopsirea ouălor, prepararea mâncărurilor tradiționale și mai ales întâmpinarea sărbătorile de Paști în mijlocul familiei.

     

    Iepurașul de Paști, numit „der Osterhase”, este menționat pentru prima dată în Germania, în 1590. În unele regiuni se crede că iepurașul aduce ouăle roșii în Joia Mare și pe cele colorate în noaptea dinaintea Paștilor. În alte zone ale Germaniei rolul iepurașului este preluat de vulpe. Acest lucru se întâmplă deoarece pe timpuri nu exista vopsea pentru ouă, iar cea mai la îndemână metodă era vopsirea ouălor cu coji de ceapă. Acestea primeau o culoare ușor portocalie, iar personajul care se potrivea cel mai bine cu această culoare era vulpea.

     

    Casele sunt decorate cu ramuri înmugurite, narcise, salcie şi mlădiţe de grâu, iar copacii sunt împodobiţi cu ouă. Așa cum românii împodobesc pomul de Crăciun, germanii au un obicei similar şi de Paşte. Decorarea „pomului de Paşte" este una dintre cele mai vechi tradiții, care înseamnă de fapt întâmpinarea primăverii și a unui nou ciclu al vieții.

     

    În piețele de flori se vând crenguțe care pot fi împodobite cu ouă decorative și fac parte din decorul de Paști atât pentru masa festivă cât și pentru casă în general. De obicei ramurile sunt tăiate în Joia Sfântă și sunt puse într-o vază până în duminica de Paști. Ramurile sunt decorate cu coji de ouă pe care părinții le pictează și decorează împreună cu copiii.

     

    Conform tradiției, în Sâmbăta Paștelui, adulții ascund prin grădină sau casă ouă vopsite și ouă de ciocolată. Copiilor li se spune că noaptea a trecut pe la ei iepurașul de Paști și a ascuns mai multe ouă, pe care apoi le caută cu bucurie.

    O altă tradiție pascală nemțească presupune să fie aprins „Osterfeuer”, focul de Paște. Focul reprezintă simbol al soarelui și venirea primăverii. 

     

     

    Indiferent de țara în care vă aflați, nu uitați să vă bucurați de fiecare sărbătoare și de fiecare clipă pe care o petreceți, deoarece fiecare sărbătoare are frumusețea ei.

     

    Photo by Árpád Czapp on Unsplash

  • Sărbătorile Pascale în Danemarca

    Sărbătorile Pascale în Danemarca

    Ieri, în Emisiunea de la Antrenorul Părinților am fost în vizită în Danemarca, Germania, Portugalia, Franța și Scoția și am aflat ce se întâmplă acum în alte țări, care sunt restricțiile și cu ce se confruntă românii noștri din diaspora.

     

    Ne-am oprit acasă la Andreea Grădinar- mamă și soția ambasadorului român în Danemarca, Cristina Roșca- profesor la o școală internațională din Germania, Andreea Zahiu- mamă și manager în Portugalia, Manole Oana- mamă și activist social pentru copiii speciali, în Franța și la Monica Findlay- artist și traducător în Scoția.

     

    Suntem în Săptămâna Mare a Paștelui și vrem să vă aducem mai aproape de tradițiile din diverse regiuni ale Europei.

     

    Astăzi, descoperim cum își petrec danezii Sărbătorile Pascale și ce tradiții și obiceiuri au. Majoritatea familiilor din Danemarca sărbătoresc Paştele întâlnindu-se la mese festive. Ele sunt împodobite cu decoraţiuni care mai de care mai colorate, narcise şi şervete galbene şi roşii. 

     

    Una dintre cele mai importante tradiții de Paște în Danemarca este trimiterea scrisorilor teaser. Acest lucru înseamnă că, în săptămânile dinaintea Paștelui, copiii decorează scrisori pe care aștern un așa-numit vers teaser. Scrisoarea poate fi pictată sau desenată sau plină de colaje.

     

    Când se dau mai departe, acestea sunt însoțite de un ghiocel și adresată ca anonimă, dar semnată cu un număr de puncte corespunzător numărului de litere din numele expeditorului, astfel încât destinatarul să aibă șansa de a ghici cine a trimis-o. Dacă persoana nu ghiceşte identitatea expeditorului într-o anumită perioadă de timp, el va trebui să-i dea un ou de Paşte.

     

    Oameni din toată Danemarca participă la slujbele bisericești în Săptămâna Mare începând cu Duminica Floriilor, Joia Mare, Vinerea Mare, Duminica Paștelui și Luni de Paște.

     

    Paștele danez înseamnă mese în familie, reuniuni și timp petrecut alături de cei dragi.

    Photo by Anna Helsinki on Unsplash

  • Ce facem în weekend? Recomandări pentru weekend-ul 24-25 aprilie

    Ce facem în weekend? Recomandări pentru weekend-ul 24-25 aprilie

     

    1. La ce ne uităm?

     

    „Bolt" este un film de animație cu de toate: umor, aventură, suspans și emoție.

    Aventurile lui Bolt și a celor doi prieteni ai săi, o pisică și un hamster, încep atunci când stăpâna lui, Penny, este răpită. Micuțul câine care în viața lui de zi cu zi este și personajul principal al unui serial, fuge de pe platourile de filmare pentru a o „salva”. Ce nu știe el este că, de fapt, superputeri are doar pe platoul de filmare, nu și în viața de zi cu zi.

     

    Cu toate acestea, câinele trece de la postura de super-erou fictiv la super-erou real. Așa înțelege că nu ai nevoie de superputeri pentru a fi erou!

     

    Filmul transmite valori foarte importante pe care fiecare om ar trebui să și le însușească: prietenia, loialitatea, curajul sau spiritul de sacrificiu.

     

    2. Unde putem să ieșim?

     

    La doar 15 km de centrul orașului București se află localitatea Mogoșoaia, care deține Parcul și Palatul Mogoșoaia. Domeniul este destul de mare și se pot face picnicuri, te poți plimba cu bicicleta, poți servi doar o înghețată sau vată pe băț sau poți face câteva poze în natură.

     

    Grădina Palatului este absolut superbă, iar o plimbare pe lângă lac este oricând binevenită. Priveliștea este una care îți va rămâne în minte mult timp după și cu siguranța vei vrea să te reîntorci. Pe lângă acestea, Palatul găzduiește și un restaurant cu o terasă, perfectă pentru zilele petrecute alături de cei dragi.

     

    Adresă: Str. Valea Parcului 1, sat Mogoșoaia; comuna Mogoșoaia

     

    3. Ce putem să vizităm?

     

    Dacă tot am amintit puțin mai sus despre Palatul Mogoșoaia, ne-am gândit să mai rămânem puțin aici și să-l vizităm. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, bucătăria, casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții.

     

    Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu. Construcțiile impunătoare ascund multe povești străvechi, iar noi credem că este o lecție perfectă de istorie indiferent de vârsta vizitatorilor. 

     

    Adresă: Strada Valea Parcului nr. 1 Mogoșoaia, Telefon: +4021 350 66 18, E-mail: office@palatebrancovenesti.ro.

    Program de vizitare:

    Pentru perioada 01 nov-31 martie, programul va fi:

    Marți – Vineri 9.00-17.00,

    Sâmbăta și Duminica 10.00-18.00

     În perioda 01 mai – 31 octombrie:

     Marți – Duminică 10.00-18.00

    Tarife:

    – adulți: 6 lei;

    – elevi, studenți, pensionari: 3 lei;

    – persoanele cu handicap, preșcolarii, studenții la Arte: gratuit;

     

     

    4. Unde putem să mâncăm?

     

    Dacă vreți să luați masa într-un loc colorat, atunci vă recomandăm Bistro „Acuarela". Cu o curte frumos amenajată, plină de scaune colorate, umbreluțe la fel de colorate și multă voie bună, bistro-ul este o locație care te face să te simți ca acasă.

    Atmosfera prietenoasă, design-ul viu și detaliile atent alese te vor face să te reîntorci cu siguranță.

     

    Adresă: Strada Polonă Nr 40, București 030167

    Telefon: +40 745 662 889

    Program: Luni – Joi: 12.00 – 21.00

                   Vineri: 12.00 – 18.00

                   Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

               

    5. Activități de făcut în casă:

    Jucați-vă cu copiii, orice! Recomandarea din acest weekend este „Care este originea?"

     

    Este un joc simpatic, care cu siguranță le va plăcea copiilor.Ne gândim la mai multe cuvinte și la originea lor… sau la origini care li se potrivesc. Fiecare spune câte o propoziție.

     

    Adultul spune: mierea vine de la… și copilul completează – de la albine.

    Elevul vine de la… școală.

    Laptele provine de la… vacă.

    Pâinea, apa, ploaia, lumina, muzica, oul… de unde vin? Haideți! E rândul vostru.

     

    Pentru mai multă inspirație, accesați:

     

    * articolele de pe blog – https://mirelaretegan.ro/antrenorul-parintilor/jocuri/

    * cărțile din colecția Jocurile Mirelei – https://www.magazinulzurli.ro/carti/jocuri-de-jucat

     

    6. Ce citim?

     

    Una dintre cele mai îndrăgite povești de copii este „Cei 3 purceluși". Personajele vor să-și construiască, fiecare, propria casă, însă pe drum întâmpină diverse obstacole. Exact ca în viaţă, există şi un personaj negativ, care încearcă să îi abată de la drumul lor: lupul cel rău.

     

    O pildă educativă, care transmite o morală importantă atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari: fii muncitor și ajută-ți prietenii la greu. Atunci când faci ceva, fă cât poți de bine!

     

    Puteți găsi Poveștile Zurli în Magazinul Zurli – https://www.magazinulzurli.ro/carti/povestile-zurli

     

    7. De neratat

     

    • Emisiunea pentru copii „Casa Zurli”​, în fiecare duminică, la ora 9:00, pe Antena 1.
    • „Antrenorul Părinților", în fiecare duminică, de la ora 11:00, la Europa FM sau pe site-ul www.europafm.ro și canalul de Youtube Mirela Retegan.
    • Spectacolul de duminică, 25 aprilie, de la ora 18.00- Iuti – „Prietenul la nevoie se cunoaște”: https://bit.ly/IutiZurli

     

    Bucurați-vă! Distrați-vă! Jucați-vă! Și spuneți mai des: „Te rog!”, „Iartă-mă!”, „Mulțumesc! și „Te iubesc!.

     

    #AntrenorulPărinților

     

    Photo by Nikola Saliba on Unsplash

  • #FilmePentruPărinți- „Îmblânzitorul de vânt” („The Boy Who Harnessed the Wind”)

    #FilmePentruPărinți- „Îmblânzitorul de vânt” („The Boy Who Harnessed the Wind”)

    Visul lui William Kamkwamba, un tânăr dintr-un sătuc uitat de lume din Malawi, este să-și salveze familia și satul de foamete. În mica lor comunitate apa s-a evaporat, culturile se usucă, foametea face ravagii printre cei vii. Inspirându-se dintr-o carte de știință, acesta construiește o moară de vânt, într-o încercare disperată de a-i  salva pe cei dragi din ghearele foametei. Fără ploaie nu există recoltă, fără recoltă oamenii mor de foame. 

     

    La început nu îi este ușor, însă tânărul William nu renuță la visul lui. Nici exmatricularea din școală nu-l împiedică pe băiat să studieze despre magneți și electricitate. Cu ajutorul profesorului de științe reușește să pătrundă în lumea cărților, acolo unde descoperă cum poți exploata energia eoliană, transformând vântul în curent electric.  

     

    „Îmblânzitorul de vânt” este o poveste care ne arată, dincolo de valorile și determinarea unui tânăr care nu are decât susținerea familiei, cât de important este sprijinul celor dragi în deciziile pe care le luăm. Încrederea și ajutorul părinților sunt pârghii în dezvoltarea și formarea copiilor și adolescenților. Cu cât ei sunt lăsați mai mult să se afirme în societate, cu atât mai mult vor crește încrezători în forțele lor.  

    Povestea e mai mult decât o lecție de viață. Este o modalitate prin care conștientizăm cât de multe putem realiza dacă avem încredere în noi și în visul nostru, în noi și în puterea care zace în interiorul nostru, dacă ne păstrăm vie dorința și puterea de a schimba ceva.

     

    Curajul fantastic și tehnologia îl ajută pe William să readucă apa în satul lui natal. Scris și regizat de Chiwetel Ejiofor, „Îmblânzitorul de vânt” („The Boy Who Harnessed the Wind”) este bazat pe o poveste reală.  

     

     

    Accentuând importanța educației, pelicula ne demonstrează de fapt, cât de mare e dorința copilului de a reuși și a-și depăși condiția. Ai nevoie de curaj pentru orice, iar dacă nu încerci, nu vei știi care va fi rezultatul final.   

     

    Determinarea, voința și perseverența sunt punctele cheie care îl ajută pe băiat să salveze satul de la foamete.  

     

    Am descoperit în film o replică pe care o să o las aici: „toți jucăm la noroc”, ceea ce înseamnă că pentru orice facem, un gram de noroc este binevenit oricând. Așa cum a fost și în cazul lui Willliam. Dar să nu jucăm cartea doar pe noroc, căci fără determinare și dorință e aproape imposibil să duci un plan până la capăt.  

     

    Atunci când vrei să ajungi cât mai sus, găsești toate mijloacele posibile pentru a face acest lucru.

    Acţiunea e primul pas spre schimbare!

     

    Dacă ați văzut filmul, ne-am bucura să ne scrieți cum vi s-a părut?

     

    Pentru cei care nu l-au văzut, poate fi vizionat pe netflix, dar și pe alte platformele de vizionare online. Vi-l recomandăm cu cea mai mare încredere. Dacă aveți și voi recomandări, lăsați-le în comentarii. 

     

    Tu pentru ce ai luptat, chiar și atunci când nu credeai că vei reuși? 

     

    Photo credit: cinemagia.ro & netflix.com 

  • (47) #Jocurile Mirelei – Scrisoarea de mulțumire

    (47) #Jocurile Mirelei – Scrisoarea de mulțumire

    Este un alt exercițiu care ne ajută să identificăm sentimentele și să vorbim despre ele. Pentru început, fiecare dintre voi alege 10 oameni care i-au intrat în suflet.  

     

    Apoi, formulați câteva gânduri și va rezulta o scrisoare în care îi mulțumiți, fiecărei persoane din listă, pentru cel puțin un motiv. Dacă găsiți mai multe motive pentru care să-i spuneți „mulțumesc!", e perfect. 

     

    Mai multe jocuri găsiți în aplicația Zurli, categoria părinți. Puteți descărca aplicația pe: 

    Google Play: https://bit.ly/332W2yH
    App Store: https://apple.co/3faVYzi 

     

    Descoperiți mai multe idei de jocuri în cărțile din colecția Jocurile Mirelei – https://www.magazinulzurli.ro/carti/jocuri-de-jucat

    #jocurilemirelei #unjocpezi 

     

    Photo by Courtney Hedger on Unsplash