Nu trebuie pedepsiți copiii pentru greșelile oamenilor mari

13 DECEMBRIE 2016, 06:08   •    comentarii

Am asistat la o scenă peste care nu am cum să trec. Zilele trecute am filmat pentru o emisiune specială de Crăciun. Multe vedete, mulți copii. Acele grupuri de copii pe care le tot vedeți la televizor, de la diferite cluburi, cercuri. Îmbrăcați aproximativ la fel, pregătiți să presteze un program muzicalo dansant. Toți copiii în platou se pregăteau să înceapă înregistrarea. Părinții pe lângă gărduțul emisiunii gata să imortalizeze momentul de glorie al micilor artiști. Trec la un moment dat pe lângă o bunică. De piciorul ei stătea agățată o fetiță de vreo 5 ani care plângea de mama focului.

- Ce s-a întâmplat? am întrebat. ( Mă știți deja, nu pot trece pe lângă o astfel de situație fără să încerc măcar să obțin un zâmbet.)

- Am întârziat și doamna nu îi mai dă voie în platou pentru că ei au repetat și ea o să le încurce filmarea.

Fetița și-a ridicat privirea spre mine. Un Univers întreg i se năruise. Alergase cu bunica să ajungă la ora stabilită și tot n-au reușit. Iar acum doamna, deși era acolo și nu începuse nici filmarea, nu-i mai dădea voie să meargă la colegii ei pentru momentul de glorie. Nici măcar să se bucure de atmosfera platoului. Am ales să schimb o întâmplare tristă pentru acel copil în întâmplarea vieții ei. I-am spus că poate intra cu noi atunci când vom cânta "Am o căsuță mică".

- O să intri de mână cu Zâna Bună și o să te bucuri și tu de filmare.

Nu vă pot descrie bucuria din ochii copilului. A dispărut orice urmă de lacrimă. Bunica se uita la mine mută și nu-și găsea cuvintele iar în tot acest tablou, plin de poezie, apare doamna care conducea grupul de copii și cu degetul amenințător s-a aplecat peste copilă și-a început să-i spună:

- Să nu te prind că te duci la colegii tăi, că noi am repetat coregrafia și o să-mi strici toată filmarea. Treaba ta dacă vrei să intri în platou peste ce am spus eu, dar dacă te duci lângă colegii tăi opresc filmarea și te dau afară.

Fetița se uita la ea și dădea din cap a aprobare. Nu cred că auzea prea bine ce spunea doamna pentru că era de mână cu Zâna Bună. Ș i când te ține Zâna de mână nu te mai poate afecta nimic. Bunica a început să se scuze și să se teamă că intrarea fetiței în platou cu noi o va costa prea mult în relația viitoare cu doamna...

Aceasta nu e o poveste. Aceasta e o întâmplare ADEVĂRATĂ.

Fetița a intrat cu noi în platou și a stat toată emisia. Oricum era un haos organizat. Erau aproape 100 de copii acolo, fiecare făcea ce voia, iar despre mega coregrafia doamnei, vă spun cu mâna pe inimă că la "Am o căsuță mică" avem o coregrafie mult mai complexă... așa că nu i-a fost greu niciunui copil din platou să o facă.

Concluziile mele:

Doamnele acestea se iau prea în serios. "Noi suntem profesioniști" a fost replica doamnei. Pe buuuune??? Vorbim de copii de 4, 5 ani. Întârzierea nu era din vina copilului. Pedepsește bunica, părinții, dar nu priva copilul de o ocazie pentru care a ajuns totuși la timp. Doamna instructoare a încercat să intervină în norocul copilului. Faptul că eu i-am întins o mână celei mici și i-am oferit șansa unei alte experiențe, din punctul meu de vedere, îi spune unui copil mesajul că lucrurile se pot schimba în viață când te aștepți mai puțin. Că poți primi altceva cu mult mai mult, mai bun, mai frumos decât ai pierdut. Doamna a intervenit pur și simplu peste șansa acelui copil. Ok, a luat decizia de a nu-i mai permite să intre în platou. I-a închis o ușă. Copilului i s-a deschis o fereastră. Lasă-i fereastra în pace, nu te mai chinui să pui gratii. Că ia Dumnezeu acoperișul, îl ridică prin horn și tot îl salvează dacă e în destinul acelui om să trăiască o anumită experiență. Am ales să scriu despre asta pentru că la 3 zile după întâmplare noi încă vorbeam în Gașcă despre cât de lipsit de atenție s-a purtat acea profesoară. Despre cum nu e normal să pedepsești un copil pentru greșelile oamenilor mari. Trebuia să dea bunica afară, să nu o mai primească pe viitor la cursuri, putea alege să trateze situația în multe alte moduri. Oricum a pierdut. Mult prea mult. Ș i și-a stricat și bucuria, că după povestea asta nu s-a mai putut uita în ochii noștri. Ș i mai erau și alți părinți care au asistat la scenă. S-ar putea să fie o profesoară de canto foarte bună. Să știe să facă lucruri pe scenă cu copiii. Dar oamenii aceștia nu au voie să uite că în fața lor sunt niște suflete fragile și noi, adulții, trebuie să găsim cele mai bune soluții în gestionarea situațiilor de criză. Ș i să nu ne mai luăm atât de tare în serios. Să nu facem din asta scopul vieții noastre.