Când îl chemi, copilul tău vine cu frică sau cu bucurie

coperta_verde

Îmi amintesc cum eram eu mulți ani după ce mi-am luat permisul. Mi-era de ajuns să văd un polițist pe marginea drumului că și începeau să-mi transpire palmele. Niciodată, un polițist nu te oprea să vadă dacă e totul în regulă ori să-ți dea avertisment verbal.

Întotdeauna, polițiștii te opreau să te găsească ei cu ceva. Dacă aveai toate actele, asigurarea, verificarea tehnică și rovigneta, dacă purtai centura și mai vorbeai și la căști le făceai misiunea și mai complicată.

Atunci, verificau de exemplu cauciucurile. Poate în aprilie încă le aveai pe cele de iarnă, sau poate în octombrie au fost 25 de grade și până la mijlocul lunii nu te-ai gândit să le schimbi cu cele pentru zăpadă. Dacă și astea erau în regulă poate îți lipsea triunghiul. Sau pătratul, sau cercul, ori 50 de lei din talon ori cineva important, câteva funcții mai sus.

Ei bine, avem tendința să fim acel polițist. Să găsim ceva cu orice preț.

Să ne pedepsim copilul pentru ceva, orice. Cunosc persoane care își băteau copiii în avans, pe care-l nimerea, chiar dacă îl enervase celălalt. Pe principiul: „Oricum o să facă el ceva”. Există vreo zi lăsată de Dumnezeu în care să poți spune la sfârșitul ei: „Astăzi nu am făcut niciun reproș. Nici copilului, nici partenerei, nici părinților mei, nici colegilor, șefilor, partenerilor de trafic, statului, guvernului, societății, Uniunii Europene, lui Obama, Putin, Buda, Papa, Dumnezeu”.

Dacă îmi cert copilul mereu el nu poate veni spre mine relaxat și fericit. Se va gândi mereu, cu inima strânsă: „Oare ce nu-i convine din nou?” Dacă eu mă cert cu Dumnezeu, sau mă plâng și caut motive de nemulțumire în fiecare zi, Dumnezeu, când îl chem sincer și cu credință, oare nu se gândește: „Ce nu-i convine iar?” Înainte să-ți chemi copilul la raport gândește-te de două ori. Numără câte reproșuri ai făcut deja pe ziua respectivă și, cine știe, poate ți-ai făcut deja norma. Nimeni nu așteaptă de la noi performanțe în materie de reproș. Toți cei cărora le facem reproșuri sigur le contabilizează undeva, în suflet, în frustrare… Și nu am vrea vreodată să ne trezim că ne bate la ușă returul.

Când iti chemi copilul , ce crezi? Cum vine spre tine? Cu frica sau cu bucurie? Când îl cheminpe Dumnezeu, ce crezi? Vine spre tine cu bucuria ca ai credinta sau cu îngrijorarea că te îndoiești?

4 thoughts on “Când îl chemi, copilul tău vine cu frică sau cu bucurie

  1. Cristina spune:

    Foarte frumos spus. M-ai pus pe ganduri foarte serios.
    Cartea poate fi comandata si peste hotare?

    1. Mirela Retegan spune:

      cred ca da. sincer nu stiu cum, s-a ocupat editura de asta

  2. Kati spune:

    Ai un dar draga mea de a spune lucrurilor pe nume…am sa iti iau sfaturile in considerare…ma bucur ca ti-am descoperit blogul. Te pup

  3. Ionela spune:

    Unele articole ma lasa masca!
    Politistul din mine ma face sa citesc articolul acesta de mai multe ori, ca la prima vedere dau amenzi imaginare, ca deh, il doare sa nu gaseasca nimic pe bietul perfectionist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *