Am creat “ Facem pași “ – un concept pentru toată lumea
Cu aproximativ cinci ani în urmă, am avut o conștientizare, care mi-a schimbat felul în care mă gândesc la corpul meu.
Verificând aplicația de sănătate, din telefon, am descoperit că, într-o zi întreagă, strânsesem doar 2025 de pași. Când am analizat media pe săptămână, cifra era doar 2500, iar pe luna precedentă, 4000. Mi-am dat seama că viața mea se desfășura într-un cerc vicios: de la casă la mașină, de la mașină la birou, și așa mai departe.
Această conștientizare a fost ca o găleată cu apă rece aruncată peste mine. Mi-am dat seama că nu acordasem niciun pic de respect corpului meu, unica proprietate pe care o pot controla. Așa că am decis să-mi schimb obiceiurile.
Am început să monitorizez pașii zilnici, am lăsat mașina acasă și am mers pe jos la birou. În fiecare zi, în timpul întâlnirilor, îmi făceam pauze active, ajungând treptat la 10.000 de pași pe zi.
Transformările personale au fost remarcabile și am început să împărtășesc experiența cu alții. Mesajele venite din online m-au surprins: mulți oameni se confruntau cu aceeași conștientizare.
Nevoia mea de a face zilnic 10.000 de pași, conștient s-a transformat încet încet într-un vis : cum ar fi să ia naștere o mișcare socială la scară națională, având în vedere că oricine poate face 10.000 de pași.
Inițiativa „Facem pași” s-a născut din nevoia mea și a celor din jurul meu de a face ceva bun pentru sănătatea și longevitatea noastră, fără să folosim resurse materiale, bazându ne doar pe voința și consecvența !
„Facem pași” este construit ca un concept accesibil tuturor. Am identificat 5 calități și în jurul lor am construit structura.
1. Flexibilitate: Nu contează cum ești îmbrăcat—în blugi, fustă, teniși sau sandale. Tot ce contează este să te miști.
2. Locații diverse: Poți să mergi pe stradă, în parc, pe stadion sau în jurul blocului.
3. Moduri de a face pași: Fie că preferi să mergi într-un ritm alert timp de puțin peste o oră sau să împarți pașii în fragmente, totul e adaptabil.
4. Socializare: Poți face pașii singur sau în companie, având ocazia să asculți muzică sau podcasturi în timp ce te miști.
5. Oricând, oriunde: Pașii pot fi realizați la orice oră din zi, chiar și în interiorul casei.
Speranța este ca „Facem pași” să devină nu doar un simplu motto, ci un obicei în rândul populației. Visez la o comunitate unde, atunci când ne întâlnim, ne întrebăm: „Tu câți pași ai făcut astăzi?” și ne invităm unii pe alții: „Hai să facem pași împreună!”
Până acum am făcut pași singură, cu prietenii , cu colegii.
Pe 13 iunie organizăm primul eveniment public. La Sports Festival!
Și facem așa: un pas pentru noi, unul pentru copiii din oncopediatrii.
Găsiți în comentarii toate detaliile.
Vă aștept la Cluj Napoca, împreună cu Gașca Zurli și Fundația Zurli, să transformăm 10.000 de pași în cea mai frumoasă activitate fizică, socială și caritabilă.
Fiecare pas contează, iar împreună putem construi un viitor mai activ și mai sănătos pentru noi, pentru copiii noștri și pentru părinții și bunicii noștri.
ÎNSCRIE-TE AICI - FACEM PAȘI
De ce să participi la mișcarea Facem Pași?
Pentru că este un mod prin care arătăm susținere copiilor din secțiile de oncopediatrie din România:
* fiecare kit de participare înseamnă un mesaj de iubire transmis unui copil internat
* fiecare participant contribuie la susținerea programelor dedicate copiilor din oncopediatrie
Pe 13 iunie, în cadrul Sports Festival, vă invităm să luați parte la o plimbare simbolică de 10.000 de pași, dedicată copiilor din secțiile de oncopediatrie. Fundația Zurli ajunge constant în aceste secții prin programul „Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule”, oferind sprijin emoțional și momente de bucurie. Dacă vreo să vezi cum e la vizitele noastre de pe secție, urmărește-ne pe contul de Instagram și pe Facebook unde postăm frecvent imagini din secții.
Evenimentul este deschis tuturor, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire fizică. Nu este nevoie de performanță, doar de dorința de a fi parte dintr-un gest colectiv de solidaritate. Consultă aici Nota de informare cu privire la participare. Regulamentul campaniei este disponibil aici.
COMENTARII (0)
Autentifică-te pentru a contribui dialogului.
Share
share